untitled

sine nu era decât o palisadă din piatră, zidurile erau înalte de trei metri, iar
porțile duble erau strașnic păzite.
Mi-a trecut prin minte să mă prefac că îmi este rău și să rămân închisă în
refugiul meu, însă am alungat gândul – nu doar din cauza decorului
neplăcut. Adevărul greu de înghițit era că nu avea niciun rost tactica mea de
a întârzia lucrurile, dacă nu cumva aș fi avut vreun motiv pentru care să le
întârzii, și nu aveam. Nimeni nu știa unde sunt și Randall nu intenționa să
spună nimănui. Eram la cheremul lui, pentru cât timp va avea chef să se
distreze cu mine.
Încă o dată, mi-a părut rău că îl făcusem să râdă. Un sadic cu simțul
umorului este și mai periculos.
Căutând disperată prin minte ceva de care să mă agăț în privința
căpitanului, am dat peste un nume. Auzit doar cu o ureche și memorat fără
prea multă atenție, speram că mi-l aminteam corect. Era o carte jalnic de
slabă de jucat, însă era singura pe care o aveam. Am tras adânc aer în piept
și l-am expirat în grabă, ieșind din sanctuarul meu. Înapoi în birou, am pus
zahăr în ceai și am amestecat cu grijă. Apoi am adăugat lapte. Prelungind
ceremonia cât de mult puteam, eram forțată să privesc spre Randall. Stătea
din nou în poza lui favorită, cu ceașca elegant suspendată în aer, pentru a mă
privi mai bine peste ea.
— Așadar? am spus. Nu trebuie să îți fie teamă că îmi strici pofta de
mâncare, căci nu prea am. Ce intenționezi să faci cu mine?
El a zâmbit și a sorbit cu grijă ceaiul fierbinte înainte să răspundă.
— Nimic.
— Adevărat? am întrebat ridicându-mi sprâncenele surprinsă. Te-a
părăsit imaginația?
— Nu aș spune chiar așa, a răspuns el, politicos ca de obicei.
Privirea i-a alunecat de-a lungul trupului meu încă o dată, cu totală lipsă
de politețe.
— Nu, a rostit el, privirea întârziindu-i la buza corsajului meu, acolo unde
eșarfa vârâtă înăuntru lăsa să se vadă umflătura de sus a sânului meu, oricât
mi-ar plăcea să îți aplic o lecție binemeritată de maniere, mă tem că plăcerea
trebuie să fie amânată până la noi ordine. Te trimit la Edinburgh cu
următoarea poștă. Și nu aș vrea să ajungi vătămată vizibil în vreun fel;
superiorii mei m-ar putea crede neatent.
— Edinburgh? am întrebat neputându-mi ascunde surprinderea.
— Da. Ai auzit de Tolbooth, presupun?
Auzisem. Una din cele mai oribile și mai cunoscute pușcării ale acelor
vremuri, era faimoasă pentru mizeria, crimele, bolile și întunericul ei. Mulți
dintre prizonierii ținuți acolo mureau înainte de a ajunge la judecată.
321