untitled

Eu mă ascunsesem cu calul în pădure și fusesem prinsă la o oarecare
distanță de drum. Deși reușisem să scap de bandiți, fusesem nevoită să îmi
abandonez calul și toate bunurile. În timp ce rătăceam prin păduri, am dat
nas în nas cu căpitanul Randall și cu oamenii lui.
M-am lăsat nițel în spate, încântată de povestirea mea. Simplă, credibilă și
adevărată în detaliile care puteau fi verificate. Chipul lui Colum exprima
doar atenție politicoasă. Tocmai deschidea gura pentru a-mi pune o
întrebare, când în ușă s-a auzi un foșnet ușor. Un bărbat, unul dintre aceia pe
care îi observasem în curte când ajunsesem, stătea în prag, cu o cutie mică
din piele într-o mână.
Șeful clanului MacKenzie s-a scuzat politicos și m-a lăsat în compania
păsărilor, asigurându-mă că se va întoarce în foarte scurt timp pentru a
continua conversația noastră cât se poate de interesantă.
Îndată ce ușa s-a închis în urma lui, m-am și repezit la raftul cu ceasloave,
plimbându-mi degetele peste volumele legate în piele. În acest raft trebuie
să fi fost două duzini de volume. Mai multe se aflau pe peretele opus. În
grabă, am deschis paginile de început ale fiecăruia. Câteva nu aveau date de
publicare. Cele care aveau erau datate între 1720 și 1742. Colum MacKenzie
îndrăgea luxul, din câte se putea observa, însă după cum arăta camera, nu
părea să fi fost un colecționar de cărți vechi. Legăturile erau noi, fără semne
de crăpături sau pagini îngălbenite de vreme. Îmboldită de urgența
momentului, am renunțat la orice scrupule și am cotrobăit cu nerușinare
prin hârtiile de pe biroul din lemn de măslin, trăgând cu urechea la orice
zgomot de pași.
Am găsit ceea ce căutam în sertarul din mijloc. O scrisoare pe jumătate
terminată, scrisă într-o caligrafie cursivă, aproape incomprehensibilă din
cauza ortografiei excentrice și a lipsei oricărui semn de punctuație. Hârtia
era nouă și curată și cerneala de un negru proaspăt. Lizibilă sau nu, data de
pe antetul paginii mi-a sărit în ochi de parcă ar fi fost scrisă cu litere de foc:
20 aprilie 1743.
Când s-a întors câteva momente mai târziu, Colum și-a găsit musafira
așezată lângă ferestrele cu ramă de lemn, cu mâinile împreunate cuminte în
poală. Așezată, căci picioarele nu mă mai țineau. Palmele împreunate, pentru
a ascunde tremurul care abia îmi permisese să pun scrisoarea la loc în
sertar. Adusese cu el o tavă cu gustări; halbe de bere și biscuiți proaspeți din
ovăz unși cu miere. Am ronțăit puțin din biscuiți; stomacul meu era prea
întors pe dos pentru a putea primi ceva.
După ce și-a cerut scurt iertare pentru absență, m-a compătimit pentru
incidentul nefericit. Apoi s-a lăsat pe spătarul scaunului, cercetându-mă cu
atenție.
89