untitled

— Claire probabil e destul de manierată încât să te asculte, dar, pentru
numele lui Dumnezeu, să nu te apuci să îi reciți vreunul din poemele tale, că
o să fie în următoarea diligență spre Londra înainte ca eu și cu Jamie să ne
întoarcem acasă.
Jenny și-a pocnit degetele sub nasul lui, netulburată de tachinările lui.
— Nu am de ce să îmi fac prea multe griji. Nu pleacă nicio diligență până
la anul în aprilie, și până atunci cred că o să se obișnuiască cu noi. Hai, du-te,
te așteaptă Jamie.
În timp ce bărbații își vedeau de treburile lor, Jenny și cu mine ne-am
petrecut ziua în salon, ea cosând, eu făcând ghem capete împrăștiate de lână
și sortând firele colorate de mătase.
Cu un aer aparent prietenos, ne încercuiam una pe cealaltă precaut în
conversație, privindu-ne reciproc cu coada ochiului. Sora lui Jamie și soția
lui Jamie; Jamie era punctul central, nemărturisit, în jurul căruia se
învârteau gândurile noastre.
Ei doi împărțeau o copilărie care îi lega pentru totdeauna precum firele
din urzeala unei singure țesături, însă ochiurile împletiturii se lărgiseră din
cauza absenței și a suspiciunii și apoi prin căsătorie. Firul lui Ian fusese
prezent în urzeala lor încă de la început, al meu era nou. Cum aveau să
acționeze tensiunile în această nouă țesătură, un fir împotriva celuilalt?
Conversația noastră se purta pe un ton relaxat și general, însă cuvintele
nespuse se auzeau cu limpezime.
— Ai ținut casa singură de când a murit mama dumitale?
— Ah, da. De când aveam zece ani.
Eu am avut grijă de el și l-am iubit când era un băiețel. Tu cum o să ai
grijă de bărbatul pe care l-am crescut?
— Jamie spune că te pricepi bine la medicină.
— I-am pansat umărul când ne-am cunoscut.
Da, sunt capabilă și bună la suflet. Voi avea grijă de el.
— Am auzit că v-ați căsătorit foarte repede.
Te-ai căsătorit cu fratele meu pentru pământ sau pentru bani?
— Da, a fost o căsătorie-fulger. Nici măcar nu i-am știut numele de familie
până cu puțin timp înainte de ceremonie.
Nu știam că e stăpânul acestei moșii; m-am căsătorit pentru el însuși.
Și a continuat astfel întreaga dimineață, în timpul unui prânz ușor și al
după-amiezii, în timp ce discutam banalități, schimbam frânturi de
informații, opinii, glume mici și timide, testându-ne una pe cealaltă. O femeie
care dusese greul casei de la vârsta de zece ani, care conducea moșia de la
moartea tatălui ei și dispariția fratelui ei, nu era o persoană pe care să o
judeci superficial. Mă întrebam ce gândea ea despre mine, însă părea la fel
507