untitled

comandantului. Mă simțeam ușor speriată văzându-l că pleacă. În cârciumă
erau câțiva soldați englezi care mă măsurau cu priviri nedumerite, vorbind
între ei cu glasuri coborâte. După o lună petrecută printre scoțienii clanului
MacKenzie, prezența dragonilor englezi îmi dădea o stare de nervozitate
inexplicabilă. Mi-am spus că eram stupidă. La urma urmelor, ei erau
concetățenii mei, indiferent în care epocă.
Cu toate acestea, m-am trezit ducând dorul companiei simpaticului
avocat mărunțel și familiarității plăcute a lui Jamie cum-l-o-mai-fi-chemând.
Mă gândeam cu o ușoară strângere de inimă că nu avusesem ocazia să îmi
iau adio de la nimeni înainte de a pleca în acea dimineață, când l-am auzit pe
Dougal strigându-mă de pe treptele din spatele meu. Stătea în capul scărilor,
făcându-mi semn să urc.
Mi s-a părut cumva mai întunecat decât de obicei, stând într-o parte fără
a-mi adresa o vorbă, făcându-mi doar semn cu mâna să intru în cameră.
Comandantul garnizoanei stătea în picioare lângă o fereastră deschisă,
silueta lui suplă și dreaptă fiind conturată de lumina soarelui. Când m-a
văzut, a scos un hohot scurt de râs.
— Da, mă gândeam eu. Trebuia să fii dumneata, din descrierea lui
MacKenzie.
Ușa s-a închis în spatele meu și m-am trezit singură față în față cu
Jonathan Randall, căpitan al Regimentului al Optulea de Dragoni al
Maiestății Sale.
De data aceasta era îmbrăcat într-o uniformă curată, în roșu și cafeniu, cu
ciorapi cu margini de dantelă și perucă pudrată, cu bucle perfect ondulate.
Însă chipul îi era același – al lui Frank. Mi s-a tăiat răsuflarea. De data
aceasta, însă, am observat ridurile fine de cruzime din jurul buzelor și aerul
de aroganță din felul în care își ținea umerii drepți. Cu toate acestea, mi-a
zâmbit binevoitor și m-a invitat să iau loc. Camera era mobilată simplu, doar
cu un birou și un scaun, o masă lungă din lemn de brad și câteva scaune.
Căpitanul Randall i-a făcut semn unui caporal tânăr care stătea în poziție de
drepți lângă ușă și o cană de bere a fost turnată stângaci și așezată în fața
mea.
Căpitanul i-a făcut semn caporalului să se retragă și și-a turnat singur
bere, apoi s-a lăsat grațios pe un scaun în fața mea la masă.
— Așa, a spus el binedispus. Ce-ar fi să începi prin a-mi povesti cine ești și
cum ai ajuns aici?
Neavând cale de scăpare, i-am îndrugat aceeași poveste pe care i-o
servisem și lui Colum, lăsând deoparte referințele mai puțin politicoase la
propriul său comportament, despre care oricum știa. Nu știam cât îi
povestise Dougal și nu doream să risc să cad în vreo capcană.
201