untitled

Am râs, puțin tremurat.
— Nici nu știi cât de aproape am fost. Băile fierbinți erau la un pas să
câștige.
Apoi am plâns și am tremurat puțin, căci alegerea era atât de proaspătă și
pentru că bucuria pentru bărbatul pe care îl țineam în brațe se amesteca
acum cu durerea sfâșietoare pentru bărbatul pe care nu aveam să îl mai
revăd niciodată. Jamie m-a ținut strâns, apăsându-mă la podea cu greutatea
lui, parcă vrând să mă protejeze, să mă scape, să nu fiu atrasă de chemarea
teribilă a cercului de pietre. După un timp, lacrimile mi-au secat și am rămas
epuizată, sprijinindu-mi capul de pieptul lui reconfortant. Se lăsase noaptea
de pe acum, dar Jamie nu îmi dădea drumul, murmurându-mi blând ca și
cum aș fi fost un copil căruia îi era teamă de întuneric. Ne țineam în brațe
unul pe celălalt, nevrând să ne dezlipim nici măcar preț de o clipă cât să
aprindem focul sau o lumânare.
În cele din urmă, Jamie s-a ridicat și, prinzându-mă în brațe, m-a dus până
la laviță unde s-a așezat cu mine cuibărită în poala lui. Ușa colibei era încă
deschisă și vedeam stelele care începeau să sclipească peste valea de
dedesubt.
— Știi, am spus adormită, că lumina acelor stele are nevoie de mii și mii
de ani pentru a ajunge la noi? De fapt, unele dintre stelele pe care le vedem
acum s-au stins deja, însă noi nu știm, pentru că noi vedem lumina.
— Adevărat? a răspuns el, mângâindu-mă pe spate. Nu știam asta.
Trebuie să fi adormit, cu capul rezemat de umărul lui, căci m-am trezit o
clipă când m-a așezat cu grijă pe podea, pe un pat improvizat din pături de la
șaua calului. S-a așezat și el lângă mine și m-a tras din nou la pieptul lui.
— Dormi, fetițo, mi-a șoptit el. Dimineață, o să te duc acasă.
•
Ne-am trezit chiar înainte de ivirea zorilor și când soarele a început să
răsară, noi coboram pe potecă, îndepărtându-ne de Craigh na Dun.
— Unde mergem, Jamie? am întrebat, bucurându-mă că puteam privi spre
un viitor în care era el, chiar dacă lăsasem în urmă ultima șansă de a mă
întoarce la un bărbat care cândva mă iubise – ori mă va iubi?
Jamie mâna calul, oprindu-se o clipă să privească în urmă. Cercul de
pietre tainice era invizibil de aici, însă dealul stâncos părea să se ridice
impasibil în urma noastră, țeapăn cu bolovanii lui și tufele de grozamă. De
aici, silueta dărăpănată a colibei arăta precum un alt colț de stâncă, un mont
osos ieșind din pumnul de granit al dealului.
— Mi-aș dori să mă fi putut lupta cu el pentru tine, a spus el deodată,
privindu-mă.
Privirea îi era întunecată și sinceră. I-am zâmbit, emoționată.
484