untitled

— Știi care e deviza mea? a întrebat el. Vreau să spun deviza clanului
meu.
— Nu, am răspuns surprinsă. Care este?
A aruncat o dată broșa în aer, a prins-o și a lăsat-o să cadă scurt în geantă.
A privit cu o expresie întunecată spre arcada deschisă unde bărbații clanului
MacKenzie se îngrămădeau în niște formații aproximative.
— Je suis prêt, a răspuns el cu un accent franțuzesc surprinzător de clar.
A privit în spate, văzându-i pe Rupert și pe un alt bărbat MacKenzie pe
care nu îl cunoșteam, amândoi cu obrajii arzând de la euforia datorată
momentului și băuturii, venind spre noi cu pași hotărâți. Rupert i-a întins un
tartan în culorile MacKenzie.
Fără nicio introducere, celălalt bărbat a întins brațul spre catarama de la
kiltul lui Jamie.
— Mai bine pleacă de aici, englezoaico, m-a sfătuit repede Jamie. Aici nu
are ce căuta o femeie.
— Asta văd, am răspuns sec și am fost recompensată cu un zâmbet
strâmb în vreme ce coapsele i-au fost înfășurate într-un nou kilt și cel vechi
a fost scos dibace pe dedesubt, pentru a-i proteja modestia.
Rupert și prietenul său l-au apucat zdravăn de brațe și l-au împins spre
arcadă.
M-am întors fără întârziere și mi-am croit drum spre treptele care duceau
la galeria menestrelilor, evitând privirile bărbaților din clan pe care îi
întâlneam. Îndată ce am dat colțul, m-am oprit, lipindu-mă de zid pentru a
nu atrage atenția. Am așteptat un moment, până când coridorul a rămas
pustiu, apoi am intrat pe ușa galeriei și am tras-o iute în urma mea, înainte
ca cineva să apară de după colț și să vadă unde am dispărut. Scara era slab
luminată de făcliile de sus și am pășit fără grijă pe treptele erodate. Am urcat
spre lumină și spre zgomot, cu gândul la ultimele cuvinte pe care le
schimbasem cu Jamie.
Je suis prêt. „Sunt pregătit.” Speram ca Jamie să fie pregătit.
•
Galeria era luminată de torțe din lemn de pin, flăcări strălucitoare ce
urcau din suporturile lor, conturate de negrul funinginii lăsate pe cele de
dinaintea lor pe ziduri. Câteva chipuri s-au întors, clipind, pentru a mă privi
când am ieșit din spatele draperiilor galeriei; din câte se părea, toate femeile
din castel se aflau acolo. Le-am recunoscut pe Laoghaire, pe Magdalen și pe
alte câteva femei pe care le întâlnisem la bucătării și, desigur, silueta
rotofeie a doamnei FitzGibbons, în locul de onoare de lângă balustradă.
160