untitled

— Și tu, englezoaico? Pentru ce ai fost născută? Să fii doamna unei moșii
sau să dormi pe câmpuri ca o țigancă? Să fii vindecătoare, sau nevasta unui
profesor, sau a unui proscris?
— Am fost născută pentru tine, am răspuns simplu, și mi-am întins
brațele spre el.
— Știi, a remarcat el, dându-mi drumul în cele din urmă, niciodată nu miai
spus.
— Nici tu nu mi-ai spus.
— Ți-am spus. A doua zi după ce am ajuns aici. Ți-am spus că te doresc
mai mult decât orice pe lume.
— Și eu am spus că iubirea și dorința nu sunt neapărat unul și același
lucru, am replicat eu.
A început să râdă.
— Poate ai dreptate, englezoaico.
Mi-a netezit părul dându-l de pe obraji și m-a sărutat pe frunte.
— Te-am dorit de când te-am văzut pentru prima dată, dar te-am iubit
atunci când ai plâns în brațele mele și m-ai lăsat să te consolez, în acea
primă seară la Leoch.
Soarele s-a cufundat în spatele șirului de pini întunecați și primele stele
ale serii și-au făcut apariția. Era jumătatea lui noiembrie și aerul serii era
rece, deși zilele erau încă senine. Stând de cealaltă parte a gardului, Jamie șia
aplecat capul, așezându-și fruntea peste a mea.
— Tu prima.
— Nu, tu primul.
— De ce?
— Mi-e teamă.
— De ce, draga mea?
Întunericul se întindea peste câmpuri, acoperind pământul și ridicânduse
pentru a întâmpina noaptea. Lumina craiului nou sclipea peste culmea
frunții și a nasului, scăldându-i chipul în argint.
— Mi-e teamă că, dacă încep, nu o să mă mai opresc niciodată.
Jamie a aruncat o privire spre orizont, unde secera lunii abia răsărea,
aproape de pământ.
— Se apropie iarna și nopțile sunt lungi, mo duinne.
S-a aplecat peste gard, întinzând mâna și eu am pășit în brațele sale,
simțindu-i căldura trupului și bătăile inimii.
— Te iubesc.
557