untitled

masa de prânz, lucru deloc indicat. Însă tovarășii de cărți ai lui Rupert,
gardienii îl asiguraseră că obiceiurile guvernatorului erau invariabile:
clopoțelul pentru masă suna prompt la ora unu și supa era servită cinci
minute mai târziu.
Gardianul de la intrare era același din ziua precedentă. M-a privit
surprins, însă m-a salutat curtenitor.
— Ce supărător, am spus. Îi poruncisem valetului meu să aducă o mică
atenție pentru Sir Fletcher în semn de apreciere pentru bunătatea pe care
mi-a arătat-o ieri. Însă mi-am dat seama că aiuritul a uitat să o ia, așa încât
am fost obligată să-l urmez, sperând să îl ajung. E aici deja?
Am scos pachețelul mic pe care îl adusesem și am zâmbit, gândindu-mă că
mi-ar fi fost de folos dacă aș fi avut gropițe. Dar cum nu avem, m-am
mulțumit cu un zâmbet strălucitor.
Părea să fie îndeajuns. Am fost lăsată înăuntru și condusă prin
coridoarele închisorii spre biroul guvernatorului. Deși această aripă a
castelului era decent decorată, aerul de închisoare domnea pretutindeni.
Persista un miros, pe care mi l-am imaginat a fi cel de tristețe și frică, deși
probabil nu era altceva decât damful de mizerie învechită și absența unei
canalizări adecvate.
Paznicul m-a lăsat să merg înaintea lui de-a lungul culoarului, urmândumă
la câțiva pași în spate pentru a nu călca mantia mea. Și foarte bine a
făcut, căci am dat colțul spre biroul lui Sir Fletcher cu câțiva pași înaintea lui
chiar la timp pentru a-l vedea pe Murtagh prin ușa deschisă, târând trupul
inert al soldatului care păzea oficiul în spatele biroului enorm.
Am făcut un pas în spate și am scăpat pachetul pe lespezile de piatră. S-a
auzit un pocnet puternic de sticlă spartă și aerul s-a umplut de aroma
îmbietoare de cognac de piersici.
— Oh, Dumnezeule, ce am făcut? am spus.
În timp ce gardianul se ducea să cheme un prizonier pentru a curăța
mizeria, am murmurat plină de tact că o să-l aștept pe Sir Fletcher în biroul
său privat, m-am strecurat înăuntru și am închis grăbită ușa în urma mea.
— Ce mama naibii ai făcut? m-am repezit spre Murtagh.
El a ridicat privirea în timp ce îl buzunărea pe soldat, netulburat.
— Sir Fletcher nu păstrează cheile în biroul său, m-a informat el pe un ton
scăzut, însă băiețelul ăsta are o legătură.
A tras inelul uriaș cu chei din vestonul bărbatului, atent să nu se legene și
să se lovească una de cealaltă.
Am căzut în genunchi lângă el.
— Ah, bravo pentru îndemânare! am spus.
Am aruncat o privire peste soldatul nemișcat; cel puțin încă mai respira.
600