untitled

594
• PARTEA A ȘAPTEA •
REFUGIUL
35. ÎNCHISOAREA WENTWORTH
Sir Fletcher Gordon era un bărbat scund și gras, al cărui veston din
mătase dungată îi venea precum o a doua piele. Cu umerii povârniți și burta
umflată, arăta mai degrabă ca o bucată mare de șuncă așezată pe fotoliul cu
roți în spate al guvernatorului. Capul chel și rozul aprins al tenului său
adânceau impresia inițială, deși puține bucăți de șuncă erau decorate cu
asemenea ochi albaștri sclipitori. A întors un teanc de hârtii de pe biroul său
cu o mișcare înceată și deliberată a degetului arătător.
— Da, iată, a spus el, după o pauză interminabilă pentru a citi pagina.
Fraser, James. Acuzat de crimă. Condamnat la spânzurătoare. Acum, unde
este mandatul de execuție?
S-a oprit din nou, răsfoind miop printre hârtii. Mi-am înfipt adânc
degetele în satinul săculețului pe care o țineam în poală, forțându-mi chipul
să rămână lipsit de expresie.
— Oh, da. Data execuției 23 decembrie. Da, încă îl avem.
Am înghițit, relaxându-mi strânsoarea, cuprinsă deopotrivă de fericire și
de panică. Deci era încă în viață. Pentru încă două zile. Și era în apropiere,
undeva în aceeași clădire cu mine. Acest gând mi s-a împânzit în vene cu un
val de adrenalină care mi-a făcut degetele să tremure.
M-am aplecat în scaunul de vizitator, încercând să par cât mai
atrăgătoare.
— Aș putea să îl văd, Sir Fletcher? Doar pentru un moment, în cazul în
care… poate ar dori să transmită un mesaj familiei lui?
Dându-mă drept o prietenă englezoaică a familiei Fraser, reușisem
rezonabil de ușor să primesc permisiunea de a intra în Wentworth și în
biroul lui Sir Fletcher, guvernatorul civil al închisorii. Era primejdios să cer
să-l văd pe Jamie; fără a ști drept cine mă dădeam, Jamie mă putea fără să
vrea da de gol dacă mă vedea brusc în fața ochilor, fără a fi prevenit. De fapt,
eu însămi mă puteam da de gol; nu eram deloc sigură că îmi puteam menține
precara stăpânire de sine, dacă îl vedeam. Însă următorul pas trebuia să fie