untitled

174
• PARTEA A TREIA •
LA DRUM
11. CONVERSAȚII CU UN AVOCAT
Două zile mai târziu, ieșeam călare pe porțile castelului Leoch, chiar
înainte de ivirea zorilor. În grupuri de câte doi, trei și patru, în strigătele de
rămas-bun și în țipetele gâștelor sălbatice de pe lac, caii pășeau cu grijă
peste podul de piatră. Din când în când aruncam câte o privire în spate, până
când corpul masiv al castelului s-a făcut nevăzut după o perdea de ceață
sclipitoare. Gândul că nu voi mai vedea niciodată grămada aceea mohorâtă
de pietre sau pe locuitorii ei îmi dădea un sentiment straniu de regret.
Tropăitul copitelor cailor suna înăbușit în ceață. Vocile reverberau
straniu prin aerul umed, așa încât strigătele de la un capăt al lungului
cortegiu se auzeau uneori cu ușurință în celălalt, în vreme ce sunetul
conversațiilor din apropiere se pierdea în murmure întrerupte. Parcă ne
croiam drum printr-un abur populat cu fantome. Glasuri fără trup pluteau în
aer, vorbind de la mare distanță, apoi uluitor de aproape.
Mă nimerisem undeva la jumătatea cortegiului, flancată într-o parte de un
soldat al cărui nume nu îl cunoșteam și în cealaltă parte de micul secretar pe
care îl văzusem la lucru în timpul Sfatului ținut de Colum. Am aflat că era
ceva mai mult decât un secretar, când am început să stăm de vorbă pe drum.
Ned Gowan era avocat. Născut, crescut și educat în Edinburgh, era
întruchiparea avocatului cuminte. Un bărbat mărunțel, între două vârste, cu
obiceiuri statornice, purta un veston din stofă de lână moale și deasă, ciorapi
din lână fină și o cămașă din pânză ale cărei mâneci aveau o urmă discretă
de dantelă și pantaloni dintr-o stofă care făcea un compromis inteligent
între rigorile călătoriei și statura funcției sale. O pereche minusculă de
ochelari pentru citit cu ramă din aur în formă de semilună, părul prins
ordonat cu o panglică și un bicorn din fetru albastru completau imaginea.
Întruchipa atât de perfect chintesența omului care lucrează în slujba legii,
încât nu îl puteam privi fără să zâmbesc.