untitled

— Sigur, draga mea doamnă, dacă dorești. Însă nu ar fi mai bine să îl aduc
pe părintele Gerard? El este un duhovnic bine-cunoscut, în vreme ce eu…, a
ridicat din umeri cu gestul acela galic… eu pot asculta confesiuni, desigur,
însă adevărul este că o fac foarte rar, fiind doar un biet cărturar.
— Vreau să vorbesc cu dumneata, am răspuns ferm. Și vreau să mă
confesez acum.
A oftat resemnat și a plecat să își aducă stola. Aranjându-și-o în jurul
gâtului astfel încât fâșia din mătase purpurie să atârne dreaptă și
strălucitoare peste partea din față a robei sale negre, s-a așezat pe un
scăunel, m-a binecuvântat în câteva vorbe și s-a lăsat pe spate, așteptând. Și
eu i-am spus. Totul. Cine sunt și cum am ajuns aici. I-am povestit despre
Frank și despre Jamie. Și despre tânărul dragon englez cu chipul palid și
pistruiat, murind în zăpadă.
Expresia chipului nu i s-a schimbat în timp ce mă asculta, cu excepția
ochilor rotunzi și căprui care s-au rotunjit și mai mult. Când am terminat, a
clipit de câteva ori, a deschis gura, parcă vrând să spună ceva, apoi a închis-o
din nou și a dat din cap parcă încercând să își limpezească gândurile.
— Nu, am spus răbdătoare.
Mi-am dres din nou vocea; vorbeam răgușit ca un buhai de baltă.
— Nu îți joacă feste auzul. Și nici nu aiurezi. Acum înțelegi de ce voiam să
mă asculți sub jurământul confesiunii?
A încuviințat din cap, parcă absent.
— Da. Da, ca să fii sigură. Dacă… dar da. Sigur, voiai să nu mai spun
nimănui. Și de asemenea, din moment ce mi-ai spus sub jurământul tainei,
atunci te aștepți să te cred. Însă…
S-a scărpinat în cap, apoi și-a ridicat privirea spre mine. Un zâmbet larg i
se răspândise pe chip.
— Absolut magnific! a exclamat el, cu voce blândă. Absolut extraordinar!
Absolut minunat!
— „Minunat” nu este chiar cuvântul pe care l-aș fi ales eu, am răspuns
rece, dar „extraordinar” e unul potrivit.
Am tușit și am întins brațul după vin.
— Dar este… un miracol, a spus el, ca pentru sine.
— Dacă insiști, am zis, oftând. Dar ce vreau eu să știu e… ce ar trebui să
fac? Mă fac vinovată de crimă? Sau de adulter? Nu că aș avea ce face în
ambele cazuri, dar aș vrea să știu. Și din moment ce sunt aici, cum ar trebui
să mă comport? Pot să… ar trebui să… adică să folosesc ceea ce știu… pentru
a schimba lucrurile? Nici măcar nu știu dacă este posibil așa ceva. Dar, dacă
este, am eu dreptul?
697