untitled

— Foarte bine, am spus. Fir-ar să fie! Voi porunci să ți se aducă pâine și
carne și după ce vei vomita, n-ai decât să treci în patru labe să ștergi tu
mizeria! Eu n-o să curăț și dacă o curăță fratele Roger, îl jupoi de viu!
Am ieșit valvârtej în hol și am trântit ușa în urma mea, chiar cu o secundă
înainte ca ligheanul de spălat din porțelan să se spargă aterizând în ea din
interior. M-am întors și am dat nas în nas cu un public foarte captivat, fără
îndoială atras de toată tevatura, în coridor. Fratele Roger și Murtagh stăteau
unul lângă celălalt, cu ochii ațintiți spre obrajii mei îmbujorați și la pieptul
meu tresăltând agitat: Roger părea tulburat, însă un zâmbet leneș s-a
răspândit pe trăsăturile încrâncenate ale lui Murtagh în vreme ce asculta
seria de obscenități strigate în galică din spatele ușii.
— Vasăzică se simte mai bine, a spus el satisfăcut.
M-am rezemat de peretele coridorului și am simțit cum un zâmbet la fel
de satisfăcut înflorește pe chipul meu.
— Păi, da, am spus. Se simte mai bine.
•
Întorcându-mă în clădirea principală după o dimineață petrecută în sera
cu ierburi, l-am întâlnit pe Anselm ieșind din arcadele din apropierea
bibliotecii. S-a luminat la față când m-a văzut și a grăbit pasul pentru a mă
ajunge din urmă. Ne-am plimbat împreună prin curtea mănăstirii, vorbind.
— Problema dumitale este cât se poate de interesantă, desigur, a spus el,
rupând un băț dintr-o tufă de lângă zid.
A examinat mugurii strânși din cauza frigului cu un ochi critic, apoi a
zvârlit într-o parte bățul, ridicându-și privirea spre cer, unde un soare palid
împungea cu razele sale pătura groasă de nori.
— E mai cald, dar mai e mult până vine primăvara, a remarcat el. Cu toate
acestea, crapul ar trebui să fie ager astăzi… hai să coborâm la iazurile cu
pești.
Departe de a fi structurile delicate ornamentale pe care mi le imaginasem
eu, heleșteiele erau ceva mai mult decât niște jgheaburi din piatră, plasate
convenabil în apropierea bucătăriilor. Pline cu crapi, asigurau hrana
necesară pentru zilele de vineri și de post, când vremea era prea aspră
pentru a îngădui pescuitul din ocean al peștilor mai populari precum
egrefinul, heringul și cambula. Așa cum spusese Anselm, crapii erau vioi,
trupurile fusiforme și grase alunecând unul pe lângă celălalt, solzii albi
reflectând norii de deasupra, vigoarea mișcărilor lor stârnind din când în
când mici valuri care se spărgeau de pereții închisorii lor de piatră. Când
umbrele noastre s-au lăsat peste apă, crapii s-au întors spre noi precum o
busolă al cărei ac indică nordul.
701