untitled

curentul apei, mestecând zăgazul, obiectul s-a desprins și vechii chiloți ai
tatălui lui Jamie au plutit maiestuos pe apele iazului morii.
Soldatul mai în vârstă i-a pescuit cu un băț, prezentându-i precaut
comandantului său, care i-a luat ca un om obligat să ridice un pește mort.
— Hmmm, a spus el, ridicând obiectul cu o privire critică. Mă întreb de
unde Dumnezeu au putut apărea ăștia. Trebuie să fi fost prinși în jurul
fusului. Curios că un asemenea obiect ar putea cauza o asemenea neplăcere,
nu-i așa, Collins?
— Da, domnule.
Soldatul în mod evident nu considera tainele funcționării unei mori
scoțiene a fi un subiect de un interes deosebit, dar a răspuns politicos. După
ce a întors bucata de material pe toate părțile, caporalul a ridicat din umeri
și a folosit-o pentru a-și șterge murdăria de pe mâini.
— O bucată de flanelă bunicică, a spus el, storcând cârpa îmbibată în apă.
Ar fi bună măcar să lustruim armele cu ea. Ceva ca un suvenir, eh, Collins?
Și cu o plecăciune politicoasă spre doamna MacNab și spre mine, s-a
întors spre calul său.
Abia dispăruseră dragonii din fața ochilor noștri peste culmea dealului
când o ridicare de ape din iazul morii a vestit apariția din adâncimi a
spiritului apelor.
Era alb ca varul, cu firicele vineții precum marmura de Carrara, și dinții îi
clănțăneau atât de tare încât abia am putut auzi primele cuvinte pe care le-a
rostit și care oricum erau în galică.
Doamna MacNab însă nu a avut nicio problemă de a le înțelege și gura ei
antică s-a căscat de uluire. Însă a închis-o repede, făcând o reverență adâncă
înspre stăpânul care tocmai ieșea din apă. Zărind-o, Jamie s-a oprit, apa încă
lovindu-se ușor de coapsele lui. A tras adânc aer în piept, încleștându-și
maxilarele pentru a-și opri tremuratul și și-a cules o algă de baltă de pe
umăr.
— Doamnă MacNab, a spus el, plecându-și fruntea spre supusa lui în
vârstă.
— Înălțimea Ta, a spus ea, plecându-și încă o dată capul. O zi minunată,
nu-i așa?
— Ăăă… nițel rece, a spus el, aruncând o privire spre mine.
Am ridicat din umeri neajutorată.
— Ne bucurăm să te avem din nou acasă, Înălțimea Ta, și sperăm, și eu și
fiii mei, că în curând vei veni și nu vei mai pleca.
— Și eu sper asta, doamnă MacNab, a răspuns el curtenitor.
Mi-a făcut semn din cap, țintuindu-mă cu privirea. Eu am zâmbit
drăgăstos.
525