untitled

fost ca băiatul să i se alăture atunci în Rai. Însă dumneata nu ești Dumnezeu
și așteptările dumitale trebuie să cunoască anumite limite.
O pală de vânt rece a răsărit de după colț, făcându-mă să tremur ușor, și
mi-am strâns șalul mai bine în jurul meu. Anselm m-a văzut și a făcut semn
spre heleșteu.
— Apa e caldă, madame. Poate ai dori să îți înmoi picioarele?
— Caldă?
Am căscat gura spre apă, nevenindu-mi a crede.
Nu băgasem de seamă mai devreme, însă în colțurile heleșteului nu se
vedeau pojghițe de gheață spartă, așa cum erau în agheasmatarele cu apă
sfințită din fața bisericii și mici plante verzi pluteau în apă, țâșnind din
crăpăturile dintre pietrele care se aliniau pe marginea iazului. Ca să mă
convingă, Anselm și-a scos sandalele de piele. Deși vocea și chipul îi erau
distinse, avea mâini și picioare lătărețe, de țăran normand. Ridicându-și
poalele robei până la genunchi, și-a vârât picioarele în apă. Crapii s-au întors
imediat să pipăie cu boturile curioase această nouă intruziune.
— Nu mușcă, sper? am întrebat, privind neîncrezătoare miriada de guri
vorace.
— Nu carnea, nu, m-a asigurat el. Nici măcar nu au dinți.
Mi-am scos propriile sandale și mi-am băgat precaută picioarele în apă.
Spre marea mea surprindere apa era plăcut călduță. Nu fierbinte, însă în
contrast plăcut cu aerul umed și înghețat.
— Ah, ce bine e! Mi-am răsfirat degetele de plăcere, cauzând o
considerabilă agitație în rândul crapilor.
— Sunt câteva izvoare termale în apropierea abației, mi-a explicat
Anselm. Ies din pământ fierbinți și apele au puteri vindecătoare uluitoare.
A arătat spre capătul îndepărtat al heleșteului, unde se vedea o mică
deschizătură în pietre, pe jumătate ascunsă de plantele de apă care pluteau.
— O cantitate mică de apă minerală fierbinte este vărsată aici de la cel
mai apropiat izvor. Asta îl ajută pe bucătar să aibă pește pentru masă în
orice anotimp; în mod normal, gerul iernii ar fi prea aspru pentru ei.
Ne-am bălăcit picioarele într-o tăcere confortabilă o vreme, trupurile
greoaie ale peștilor trecând pe lângă noi, uneori lovindu-se de picioarele
noastre cu o forță surprinzător de puternică. Soarele a ieșit din nou,
scăldându-ne într-o căldură stinsă, dar perceptibilă. Anselm a închis ochii,
lăsând lumina să îi încălzească chipul. Fără a-i deschide, a început din nou să
vorbească.
— Primul dumitale soț – Frank îl chema? el de asemenea cred că e unul
din lucrurile trimise de Dumnezeu, pe care din păcate nu le poți schimba.
704