untitled

murmurau întruna ceva care suna precum „Te rog, nu încă”. Puterile
părăsindu-l, s-a rostogolit pe o parte și s-a prăbușit din nou pe pernă cu fața
în jos. Camera începea să se umple cu fum de opiu și mă simțeam ușor
amețită.
Am scrâșnit din dinți și mi-am înfipt mâna între fesele lui, înșfăcând o
rotunjime. Jamie a scos un țipăt, un sunet înalt, trăgând aer în piept, și s-a
rostogolit îndurerat într-o parte, ghemuindu-se cu mâinile strânse între
picioare.
Petrecusem o oră în camera mea, cu privirea ațintită pe oglinda apei,
invocând amintiri. Cu Jack Randall cel Negru și cu Frank, strănepotul său de
șase generații. Doi oameni atât de diferiți, însă cu similarități fizice uluitoare.
Mi se rupea inima să mă gândesc la Frank, să îi evoc chipul, vocea, gesturile,
felul de a face dragoste. Încercasem să mi-l scot din minte, după ce făcusem
alegerea la cercul de pietre, însă era mereu acolo, o figură umbrită într-un
ungher al minții.
Simțeam că mi se face rău când mă gândeam că îl trădasem, însă, forțată
de împrejurări, îmi silisem gândurile să se limpezească, precum îmi arătase
Geilie, concentrându-mi atenția pe flacăra lumânării, respirând parfumul
astringent al ierburilor, liniștindu-mă până când am fost capabilă să îl trag
din umbre, să îi văd liniile feței, să îi simt din nou atingerea mâinii fără să
plâng.
Mai era un bărbat în umbre, cu aceleași mâini, același chip. Cu ochii plini
de flacăra lumânării, l-am adus și pe el în lumină, ascultând, privind,
observând asemănările și deosebirile, construind o… o ce? Un simulacru, o
închipuire, o impresie, o mască. Un chip umbrit, o voce șoptită, o atingere
tandră pe care aș putea-o folosi pentru a înșela o minte rătăcită în delir. Și în
cele din urmă am părăsit camera cu o rugăciune pentru sufletul vrăjitoarei
Geillis Duncan.
Jamie era acum culcat pe spate, zvârcolindu-se din pricina durerii cauzate
de răni. Ochii larg deschiși mă priveau, însă nu păreau să mă recunoască. L-
am mângâiat cu gesturi pe care le cunoșteam pe dinafară, trasând liniile
coastelor de la osul pieptului până la spate, delicat, așa cum ar fi făcut-o
Frank, apăsând cu putere pe rana dureroasă, așa cum eram sigură că ar fi
făcut-o celălalt. M-am aplecat și mi-am plimbat limba ușor în jurul urechii
sale, gustându-i și testându-l, apoi am șoptit:
— Luptă-te cu mine. Luptă, neghiob jegos!
Mușchii i s-au încordat și fălcile i s-au încleștat, însă a continuat să își țină
privirile ațintite în sus. Deci nu mai aveam încotro. Eram nevoită să folosesc
cuțitul, până la urmă. Știam ce risc îmi asumam, dar mai bine să îl ucid cu
mâna mea, mi-am spus, decât să stau cu mâinile în sân și să îl las să moară.
690