untitled

Slab sau nu, pieptul său era lat și brațele calde și puternice. Mi-a apăsat
obrazul de umărul lui și m-a legănat în timp ce plângeam în hohote. Am
încercat câteva clipe să mă stăpânesc, însă Jamie m-a strâns și mai tare la
piept, șoptindu-mi alinturi liniștitoare în părul zburlit. În cele din urmă m-
am dat bătută și am plâns cu abandonul total al unui copil, până când am
rămas în brațele lui sughițând.
— Dacă stau bine și mă gândesc, am și eu un mic cadou pentru tine,
englezoaico, a spus el, netezindu-mi părul.
M-am smiorcăit, ștergându-mi nasul cu fusta, căci nu aveam altceva la
îndemână.
— Îmi pare rău, dar eu nu am nimic să îți dăruiesc, am spus, urmărindu-l
cu privirea în timp ce s-a ridicat și a început să răscolească prin
așternuturile mototolite. Probabil căuta o batistă, m-am gândit, trăgându-mi
din nou nasul.
— Lăsând deoparte darurile neînsemnate cum ar fi viața mea, bărbăția
mea și mâna mea dreaptă? a întrebat el sec. Nu îmi mai trebuie altceva, mo
duinne.
S-a îndreptat de spate ținând într-o mână o robă de novice.
— Dezbracă-te.
— Poftim? am spus cu gura căscată.
— Dezbracă-te, englezoaico, și pune-ți asta.
Mi-a întins roba, zâmbind cu gura până la urechi.
— Sau vrei mai întâi să mă întorc cu spatele?
Strângând pânza aspră în jurul meu, l-am urmat pe Jamie de-a lungul
altor șiruri de trepte întunecate. Acesta era al treilea rând și cel mai îngust;
lampa pe care o ținea lumina lespezile de piatră ale zidurilor aflate la mai
puțin de patruzeci și cinci de centimetri unul de celălalt. Mă simțeam ca și
cum aș fi fost suptă în pământ și am coborât mai adânc în puțul îngust și
întunecat.
— Ești sigur că știi unde mergem? am întrebat.
Glasul îmi răsuna pe scări, însă cu un ecou straniu de înăbușit, ca și cum
am fi vorbit sub apă.
— Păi, nu prea ai cum să greșești drumul, nu-i așa?
Am ajuns la o altă platformă, însă, așa cum spusese, scările nu duceau
decât într-o singură direcție, în jos.
Însă la capătul acestui șir de trepte se afla o ușă. Era o platformă îngustă,
săpată în stâncă, după cum arăta, și o ușă lată și scundă făcută din scânduri
de stejar și balamale din alamă. Scândurile erau cenușii de vechime, dar încă
solide, și culoarul măturat. Fără îndoială această parte a mănăstirii era încă
folosită. Poate o pivniță cu vinuri?
721