untitled

Bărbatul uscățiv a ridicat din umeri, înfășurându-și tartanul în jurul
umerilor.
— Nu știu. Drumul ăsta nu va fi ușor pentru el, trebuie să stea ascuns în
timpul zilei și să ocolească rutele circulate. Și nici nu are cal.
Și-a frecat gânditor obrazul bărbos.
— Noi nu putem da de el; cel mai bine ar fi să îl lăsăm pe el să ne
găsească.
— Cum? Să aprindem focuri pe dealuri? am întrebat sarcastic.
Un lucru era cert cu Murtagh; orice aș fi spus, oricât de nelalocul lui, eram
sigură că el se va purta ca și cum nu scosesem un cuvânt.
— Ți-am adus lădița cu leacuri, a spus el, înclinând capul spre desagile de
lângă noi. Și ți s-a dus numele pe lângă Lallybroch; prin cele mai multe din
ținuturile din apropiere vei fi recunoscută drept vindecătoare. A încuviințat
ușor din cap ca pentru sine. Da, e destul de bine.
Și fără alte explicații, s-a întins pe jos, înfășurat în tartan, și s-a pus calm
pe dormit, ignorând vântul care foșnea prin copaci, ropotul stins al ploii și
pe mine. Curând am aflat ce voise să spună. Călătorind în văzul lumii – și cu
viteza melcului – de-a lungul drumurilor principale, ne-am oprit în fiecare
fermă ori sat sau cătun pe care le-am întâlnit în cale. Acolo Murtagh îi trecea
repede în revistă pe localnici, adunându-i pe cei care sufereau de vreo boală
sau aveau vreo rană și îi aducea la mine pentru tratament. Vindecătorii fiind
puțini și rari în aceste ținuturi, întotdeauna se găsea cineva care să sufere de
ceva.
În vreme ce eu eram ocupată cu tonicele și alifiile mele, Murtagh stătea de
vorbă fără grijă cu prietenii și rudele celor bolnavi, având grijă să le descrie
itinerarul călătoriei noastre spre Beauly. Dacă din întâmplare nu găseam
pacienți, tot ne opream pentru noapte, căutând găzduire în vreo fermă sau
tavernă. Acolo, Murtagh cânta pentru a întreține gazdele și pentru a ne
câștiga cina, insistând încăpățânat să îmi păstrez toți banii pe care îi aveam
cu mine în cazul în care vom avea nevoie de ei când îl vom găsi pe Jamie.
Fiind de felul său o fire tăcută, m-a învățat câteva din cântecele lui, pentru
a ne trece de urât în vreme ce ne făceam drum cu greu dintr-o localitate în
alta.
— Ai o voce bunicică, a remarcat el într-o zi, după o încercare relativ
reușită de a mă învăța „La Yarrow într-o vale-adâncă”. Nu e foarte bine
cultivată, dar e puternică și armonioasă. Încearcă din nou să cânți cu mine
diseară. La Limraigh e o tavernă mică.
— Chiar crezi că va da roade? am întrebat. Adică, planul nostru?
S-a foit în șa înainte de a-mi răspunde. Neavând înclinație naturală spre
călărie, arăta întotdeauna ca o maimuță dresată să stea pe un cal, însă tot
578