untitled

— Nu se știe niciodată, nu-i așa? am spus indiferentă.
•
Pregătirile odată terminate, am pipăit cât mai blând posibil, estimând
gravitatea rănilor, hotărând ce trebuie făcut. Jamie a tras cu putere aer în
piept când am atins un punct foarte sensibil, dar și-a ținut ochii închiși în
timp ce înaintam încet de-a lungul fiecărui os și fiecărei articulații, reținând
poziția fiecărei fracturi și dislocări.
— Îmi pare rău, am murmurat.
I-am luat și cealaltă mână, pipăind atent fiecare deget și de la o mână, și
de la cealaltă, pentru a simți diferențele. Cum nu aveam nicio radiografie,
nici experiență, eram nevoită să mă bazez pe propria mea sensibilitate
pentru a găsi și a realinia oasele zdrobite.
Prima articulație era în regulă, însă cea de a doua falangă mi s-a părut că
era fisurată. Am apăsat mai puternic pentru a determina lungimea și direcția
fisurii. Mâna vătămată a rămas nemișcată în degetele mele, însă cea bună a
făcut un gest involuntar, slab vrând parcă să se strângă.
— Îmi pare rău, am murmurat din nou.
Mâna bună s-a tras deodată din mâna mea când Jamie s-a ridicat într-un
cot. Scuipând bucata de piele, m-a privit cu o expresie în care se contopeau
amuzamentul cu disperarea.
— Englezoaico, a spus el, dacă o să-ți ceri iertare de fiecare dată când mă
doare, va fi o noapte foarte lungă – și a durat deja destul de mult.
Trebuie să fi arătat rănită, căci a dat să întindă brațul spre mine, apoi s-a
oprit, făcând o grimasă. Și-a ignorat însă durerea și a vorbit sigur pe sine.
— Știu că nu ai vrut să-mi faci rău. Dar nu ai altă soluție și nu e nevoie să
suferim amândoi. Fă ceea ce trebuie să faci și eu o să urlu, dacă trebuie.
Așezând la loc bucata de piele, a rânjit dezvelindu-și dinții încleștați
feroce spre mine, apoi încet și deliberat și-a încrucișat ochii. Semăna atât de
bine cu un tigru amețit, încât am izbucnit într-un râs pe jumătate isteric
înainte de a mă putea opri.
Mi-am dus palmele la gură, cu obrajii în flăcări când am văzut privirile
uluite de pe chipurile lui Lady Annabelle și ale servitorilor care, stând în
spatele lui Jamie, evident, nu îi puteau vedea chipul. Sir Marcus, care văzuse
pentru o clipă strâmbătura lui Jamie din locul său de lângă pat, a zâmbit larg
în barba sa lungă și stufoasă.
— Oricum, a spus Jamie, scuipând din nou călușul din piele, dacă vin
englezii după asta, probabil o să-i implor să mă ducă înapoi.
Am luat bucata de piele, i-am strecurat-o între dinți și i-am împins din
nou capul pe spate.
— Măscăriciule, am spus. Tu le știi pe toate. Marele erou.
640