untitled

MacKenzie aveau să fie prezenți în Sala Mare în această seară, pentru a
depune jurământul de credință față de Colum. Cu o ceremonie de o
asemenea importanță având loc în castel, nimeni nu va observa ce se
petrece la grajduri.
În timpul orelor în care ajutasem la bucătărie și în livezi, reușisem să
șterpelesc suficientă mâncare cât să îmi ajungă pentru câteva zile, după cum
consideram eu. Nu aveam o ploscă pentru apă, însă încropisem un substitut
folosind unul dintre urcioarele de sticlă ceva mai groasă din cabinetul
medical. Aveam cizme solide și o mantie călduroasă, mulțumită lui Colum.
Voi avea și un cal decent; într-una din vizitele mele de după-amiază la
grajduri, pusesem ochii pe unul pe care intenționam să îl iau. Nu aveam bani,
însă pacienții mei îmi dăruiseră o mână de mărunțișuri, funde, diverse
figurine cioplite sau mici bijuterii. La nevoie, m-aș putea folosi de ele pentru
a le da la schimb pentru altceva de care voi avea nevoie.
Mă simțeam prost să abuzez de ospitalitatea lui Colum și de prietenia
locuitorilor castelului părăsindu-i fără o vorbă sau un semn de rămas-bun,
dar la urma urmelor, ce le puteam spune? Cântărisem în minte problema
pentru o vreme, însă în cele din urmă luasem hotărârea să plec pur și
simplu. De altfel nici nu aveam hârtie de scris și nu doream să risc ducândumă
în biroul lui Colum pentru a căuta așa ceva. La un ceas după căderea
serii, m-am apropiat cu băgare de seamă de grajduri, cu urechile ciulite la cel
mai mic semn de prezență omenească, însă se părea că toată lumea era
adunată în sală, pregătindu-se pentru ceremonie. Ușa era înțepenită, însă a
cedat după ce am împins-o ușor, balamalele din piele lăsând-o să se
deschidă în tăcere spre grajd.
Aerul dinăuntru era cald și viu cu mișcările ușoare ale cailor care se
odihneau. Era întuneric ca într-o pălărie de cioclu, după cum obișnuia să
spună unchiul Lamb. Cele câteva ferestre erau doar pentru ventilație, fiind
mici pentru a lăsa să pătrundă lumina stelelor. Cu palmele întinse în față, am
pășit încet în încăperea principală a grajdului, picioarele fâșâindu-mi prin
paie.
Am pipăit atent în față, căutând marginea unei boxe pentru a mă ghida.
Palmele n-au întâlnit decât aer, însă gleznele s-au oprit într-o piedică solidă
ce stătea lungită pe podea, astfel încât am plonjat cu capul înainte, cu un
țipăt speriat care a răsunat prin grinzile vechii clădiri de piatră.
Piedica s-a rostogolit cu o înjurătură speriată și m-a apucat zdravăn de
brațe. M-am trezit țintuită de-a lungul unui trup bărbătesc solid, respirația
cuiva gâdilându-mi urechea.
— Cine ești? am întrebat fără aer, trăgându-mă îndărăt. Și ce cauți aici?
Auzindu-mi vocea, atacatorul meu nevăzut și-a slăbit strânsoarea.
155