untitled

— Am spus că mă voi ocupa de asta. Și nu îți face griji, frate, voi avea grijă
de ea.
O notă de afecțiune înciudată se strecurase în vocea lui Colum.
— O să-ți spun. I-am scris ducelui căci s-ar putea să se ducă să vâneze în
pădurile de deasupra Erlickului – se știe că îi place să împuște cerbi acolo.
Am de gând să îl trimit pe Jamie cu el; poate că are încă niște sentimente
pentru băiat…
Dougal l-a întrerupt cu o replică în galică, evident o remarcă grosolană,
căci Colum a râs și a spus:
— Nu, cred că Jamie e destul de matur acum să-și poarte singur de grijă.
Dar dacă ducele are de gând că intervină pentru el pe lângă Maiestatea Sa,
aceasta e cea mai bună șansă a băiatului să obțină amnistia. Dacă vrei, îi
spun Înălțimii Sale că te duci și tu. Îl poți ajuta pe Jamie cum vrei și nu vei fi
aici când eu voi rezolva treburile.
S-a auzit o bufnitură în capătul îndepărtat al platformei și am riscat să
arunc o privire. Era Laoghaire, palidă precum peretele văruit din spatele ei.
Ținea în mâini o tavă cu o carafă; cupa de cositor căzuse de pe tavă pe
covorul de pe podea, scoțând sunetul pe care îl auzisem.
— Ce-i asta?
Vocea lui Colum, devenită brusc tăioasă, s-a auzit din birou.
Laoghaire a lăsat tava pe masa de lângă ușă, aproape scăpând carafa în
graba ei și, întorcându-se, a luat-o la fugă pe scări.
Auzeam pașii lui Dougal apropiindu-se de ușă și știam că nu voi ajunge la
scări fără a fi descoperită. Abia am avut răgazul să ies din ascunzătoare și să
ridic cupa căzută când s-a deschis ușa.
— Ah, dumneata ești, a spus Dougal părând ușor surprins. Asta a trimis
doamna Fitz pentru gâtul roșu al lui Colum?
— Da, am răspuns volubilă. Doamna Fitz i-a urat însănătoșire grabnică.
— Mulțumesc.
Mișcându-se mai greu, Colum și-a făcut apariția prin ușa deschisă.
— Mulțumește-i doamnei Fitz din partea mea, a spus el zâmbindu-mi. Și
mulțumesc și dumitale, draga mea, pentru că ai venit până aici. Vrei să stai o
clipă cât timp îl beau?
Conversația pe care o auzisem reușise să mă facă să uit scopul inițial
pentru care urcasem, dar acum mi-am amintit de intenția mea de a
împrumuta o carte. Dougal s-a scuzat și eu l-am urmat încet pe Colum în
bibliotecă, unde m-a poftit să mă uit prin rafturi.
Colum era încă roșu în obraji, disputa cu fratele său fiindu-i încă
proaspătă în memorie, dar a răspuns întrebărilor mele despre cărți cu o
409