untitled

eram acum cunoscută de toți membrii clanului MacKenzie de la Leoch până
la graniță, deoarece îi îngrijisem în timpul jocurilor, nu puteam întreba pe
nimeni încotro să o apuc.
Deodată, m-am întrebat dacă Jamie îi povestise lui Colum sau lui Dougal
despre încercarea mea eșuată de a părăsi castelul în seara jurământului.
Niciunul dintre ei nu îmi vorbise despre asta, deci probabil nu le spusese. În
padoc nu se afla niciun cal. Am împins ușa grajdului și inima mi s-a oprit în
loc o clipă când i-am văzut pe Jamie și pe Dougal așezați unul lângă celălalt
pe un balot de paie. Păreau aproape la fel de surprinși de apariția mea ca și
mine la vederea lor, dar s-au ridicat galant și m-au invitat să mă așez.
— Nu e nimic, am spus, întorcându-mă spre ușă. Nu vreau să vă întrerup
discuția.
— Nu, domniță, a replicat Dougal, discuția pe care o aveam acum cu Jamie
te privește și pe dumneata.
Am aruncat o privire iute spre Jamie care mi-a răspuns dând abia vizibil
din cap. Așadar nu îi povestise lui Dougal despre tentativa mea de evadare.
M-am așezat, nițel speriată de Dougal. Îmi aminteam micul nostru episod
din coridor în noaptea jurământului, deși Dougal nu scosese un cuvânt și nu
făcuse niciun gest de atunci cu referire la ceea ce se întâmplase.
— Plec în două zile, a spus el deodată. Și vă iau și pe voi doi cu mine.
— Ne iei unde? am întrebat, tresărind.
Inima a început să îmi bată cu putere.
— Prin ținuturile clanului MacKenzie. Colum nu călătorește, așadar cade
în sarcina mea să îi vizitez pe fermierii și pe arendașii care nu au putut veni
la Adunare. Și ca să mă ocup de câteva probleme ici și colo… a încheiat cu un
gest al mâinii, ca și cum nu ar fi vrut să discute chestiuni atât de triviale.
— Dar de ce eu? Adică, de ce noi? am întrebat.
A cumpănit o clipă înainte de a răspunde.
— Păi, Jamie se descurcă bine cu caii. Cât despre tine, Colum a considerat
înțelept să te duc până la Fortul William. Comandantul de acolo te-ar putea
ajută să… îți găsești familia în Franța.
„Sau să te ajute pe tine, mi-am spus, să afli cine sunt cu adevărat? Și câte
altele îmi mai ascunzi?”
Dougal m-a privit, evident curios să vadă cum primisem noutățile.
— Prea bine, am spus, senină. Sună foarte bine.
Aparent senină, dar în sinea mea săream de bucurie. Ce noroc! Acum nu
mai eram nevoită să încerc să evadez din castel. Dougal avea să mă conducă
cea mai mare parte din drum. Și din Fortul William, mă gândeam că îmi
puteam găsi calea fără prea mare dificultate. Spre Craigh na Dun. Spre cercul
de pietre. Și, cu puțin noroc, înapoi acasă.
173