untitled

Tăcerea a fost întreruptă de un singur cuvânt călătorind peste apă, spus în
șoaptă, însă tulburător în sinceritatea lui.
— Merde.
Bătrâna doamnă și cu mine am rămas nemișcate, cu chipurile ca niște
stane de piatră, privind soldații care coborau dealul. În ultima clipă, când
aceștia făceau ultima cotitură în jurul morii pe potecă, s-a întors iute spre
mine și și-a așezat un deget drept și uscățiv peste buzele zbârcite. Nu trebuia
să vorbesc, pentru a nu mă da de gol că eram englezoaică. Nu am avut timp
să încuviințez din cap înainte de a vedea copitele pline de noroi oprindu-se
la câțiva metri depărtare.
— Bună dimineața, doamnelor, a spus conducătorul lor.
Era un caporal, dar nu era, după cum am observat cu ușurare, caporalul
Hawkins. Mi-am dat seama că nu-l cunoșteam pe niciunul dintre ei de la
Fortul William, și mi-am mai slăbit puțin strânsoarea pe mânerul coșului.
— Am văzut de sus moara, a spus dragonul, și ne-am gândit că poate
putem să cumpărăm un sac de făină.
A făcut o plecăciune în fața amândurora, neștiind cui să se adreseze.
Doamna MacNab era rece, dar politicoasă.
— Bună dimineața, a răspuns ea, înclinându-și capul. Dacă ați venit
pentru făină, mi-e teamă că veți fi dezamăgiți. Moara nu merge în acest
moment. Poate data viitoare când mai treceți pe aici.
— Ah? Dar ce s-a întâmplat?
Caporalul, un bărbat tânăr și scund cu un chip proaspăt, părea sincer
interesat. A pășit până la malul iazului pentru a arunca o privire spre roată.
Morarul, ieșind din moară pentru a raporta ultimele progrese ale roții, l-a
văzut și a intrat imediat, făcându-se nevăzut.
Caporalul și-a chemat unul dintre oameni. Urcând panta, i-a făcut semn
celuilalt soldat care s-a aplecat pentru a-i permite caporalului să se urce în
spatele lui. Ridicându-se, a reușit să se apuce de marginea acoperișului cu
ambele mâini și s-a târât pe stuf. Stând în picioare, abia putea ajunge la
marginea roții mari. A întins brațele și a zguduit-o cu ambele mâini.
Aplecându-se, i-a strigat prin fereastră morarului să încerce să întoarcă
piatra de moară cu brațele.
Am încercat să nu privesc spre stăvilar. Nu eram suficient de familiarizată
cu funcționarea roților de moară pentru a ști cu siguranță, însă îmi era
teamă că, dacă roata se punea în mișcare brusc, tot ce se afla în apă în
apropierea ei avea să fie zdrobit. După toate aparențele, nu eram singura
care avea asemenea temeri, căci doamna MacNab i-a vorbit tăios unuia
dintre soldații rămași lângă noi.
523