untitled

— Nu m-aș mira, a răspuns Jamie, crispat încă, dar începând să își
recapete umorul obișnuit. Totuși, parcă diavolul era un armăsar negru, nu?
— Ah, da, a răspuns Alec. Un armăsar mare și negru, care aleargă la fel de
repede ca gândul dintre un bărbat și o fecioară.
A rânjit vesel spre Jamie și s-a ridicat să plece.
— Și vorbind despre asta, a spus el, făcându-mi cu ochiul. Mâine să nu vii
în grajduri. Stai în pat, flăcăule și, ă-ă… odihnește-te.
— Oare de ce, am întrebat privind în urma bătrânului îngrijitor de cai
uscățiv, toată lumea crede că nouă nu ne stă mintea decât la pat toată ziua?
Jamie a încercat din nou să își sprijine greutatea pe picior, ajutându-se de
blatul mesei.
— Unu la mână, suntem căsătoriți de mai puțin de o lună, a remarcat el. Și
doi la mână…
A ridicat privirea și a rânjit, dând din cap.
— Ți-am spus și înainte, englezoaico. Chipul tău e ca o carte deschisă.
— Fir-ar să fie!
•
În afară de o fugă scurtă până la dispensar pentru a verifica urgențele, miam
petrecut următoarea după-amiază îngrijind de nevoile destul de
solicitante ale pacientului meu singur, special.
— Ar trebui să te odihnești, l-am mustrat la un moment dat.
— Și mă odihnesc. Cel puțin glezna mea se odihnește. Vezi?
O gleznă, fără ciorap a împuns aerul și o talpă lungă, osoasă, s-a scuturat
înainte și înapoi. În mijlocul scuturării s-a oprit în aer cu un „au” mormăit
din partea posesorului ei. Glezna încă umflată a fost coborâtă și masată cu
grijă.
— Așa o să te înveți minte, am spus, scoțându-mi propriile picioare de
sub plapumă. Acum hai afară. Ai lâncezit destul în pat, ai nevoie de aer curat.
S-a ridicat, șuvițele căzându-i pe frunte.
— Am crezut că am nevoie de odihnă.
— Și te poți odihni la aer curat. Ridică-te. Vreau să fac patul.
Printre bombăneli privind lipsa mea de înțelegere și considerație față de
un biet bărbat grav rănit, s-a îmbrăcat și a stat în picioare suficient de mult
timp încât să îi pansez glezna înainte ca exuberanța lui naturală să se facă
din nou simțită.
— E cam urâtă vremea afară, a spus el, aruncând o privire pe geam unde
o burniță măruntă tocmai se hotărâse a se înfuria, transformându-se într-o
ploaie torențială. Hai să mergem pe acoperiș.
396