untitled

Ridicând din umeri, am acceptat să îl văd după cină și m-am întors pe deal
pentru a mă înapoia la castel.
În timp ce urcam pe culmea dealului, m-am gândit la forma cicatricii de
pe ceafa lui Jamie. Nu era o linie dreaptă, ca și cum ar fi fost făcută de o sabie
lată englezească. Rana era curbată, ca și cum tăișul ar fi fost încovoiat. Un
tăiș asemenea unui topor Lochaber? Dar din câte știam eu, aceste topoare
ucigătoare fuseseră – nu, erau, m-am corectat – purtate doar de membrii
clanurilor.
Abia mai târziu pe drum mi-am dat seama. Pentru un tânăr fugar, cu
dușmani necunoscuți, Jamie fusese remarcabil de încrezător într-un străin.
Lăsând coșul de picnic în bucătărie, m-am întors în cabinetul medical al
răposatului Beaton, acum lipsit de praf și strălucitor de curat după ce fusese
șmotruit de ajutoarele harnice ale doamnei Fitz. Zecile de flacoane de sticlă
din dulap străluceau în lumina slabă ce intra pe fereastră.
Dulapul părea locul potrivit din care să încep cu inventarierea ierburilor
și a leacurilor pe care le aveam deja la îndemână. Petrecusem ceva timp
noaptea trecută, înainte să mă prindă somnul, frunzărind paginile cărții
legate în piele albastră pe care o luasem din cabinet. Volumul se dovedise a
fi Îndrumarul vindecătorului, o colecție de rețete pentru tratamentul
diverselor simptome și boli, ale căror ingrediente se aflau acum înșirate în
fața ochilor mei.
Cartea era împărțită în câteva secțiuni: „Centaurea, vomitive și
excipiente”, „Tablete și soluții”, „Cataplasme diverse și virtuțile lor”,
„Decocturi și antidoturi” și una destul de extinsă intitulată „Purgative”.
Citind câteva dintre rețete, am început să înțeleg motivul insuccesului
răposatului Davie Beaton cu pacienții săi.
„Pentru durere de cap”, se recomanda, „se ia un boț de bălegar de cal, se
usucă cu atenție, se pisează, se amestecă în bere fierbinte și se bea.” „Pentru
convulsii la copii se aplică în spatele fiecărei urechi câte cinci lipitori.” Iar
câteva pagini mai încolo, „decocturile făcute din rădăcini de rostopască,
curcumă și sucul făcut din două sute de părăscuțe nu pot decât să fie de
mare folos în cazuri de gălbinare”. Am închis cartea, minunându-mă de
numărul mare de pacienți ai răposatului vraci care, conform notițelor lui
meticuloase, nu doar că supraviețuiseră tratamentului prescris, dar se mai și
vindecaseră de bolile lor inițiale.
În dulap era un borcan mare de sticlă închisă la culoare conținând câțiva
bulgări din ceva cu un aspect dubios și, conform rețetelor lui Beaton, îmi era
clar cam ce ar putea fi. Întorcându-l, am citit cu mare satisfacție eticheta
scrisă cu litere de mână: BALEGĂ DE CAL. Socotind că o asemenea substanță
nu merita păstrată, am pus deoparte cu grijă borcanul fără a-l deschide.
121