untitled

652
nu vină cineva pe urmele noastre. Scuturându-mă de orice urmă de pudoare,
m-am ridicat, mi-am dat jos cămașa de noapte și m-am strecurat sub pături.
Cu gesturi cât mai blânde, m-am lipit de trupul lui, încălzindu-l cu al meu.
Și-a întors obrazul în umărul meu ca un copil. I-am netezit părul,
mângâindu-l, masându-i coloanele umflate ale mușchilor din spatele gâtului,
evitând rănile.
— Odihnește-te acum, puiule, am spus, amintindu-mi de Jenny și de
băiețelul ei.
Jamie a mârâit scurt, amuzat.
— Așa obișnuia să îmi zică mama, a murmurat el. Când eram copil.
O clipă mai târziu, l-am auzit spunându-mi în umăr:
— Englezoaico?
— Mm?
— Cine Dumnezeu e John Wayne?
— Tu ești, i-am răspuns. Acum dormi.
37. EVADAREA
Jamie căpătase o culoare mai sănătoasă dimineață, deși vânătăile se
închiseseră la culoare în timpul nopții, marmorându-i acum o bună parte din
pielea feței. A oftat adânc, apoi s-a crispat cu un geamăt și a expirat mult mai
precaut.
— Cum te simți? am spus așezându-mi o mână pe fruntea lui.
Era rece și umed. Nu făcuse febră, slavă Domnului.
S-a strâmbat, cu ochii încă închiși.
— Englezoaico, mă doare tot trupul.
Și-a întins mâna bună, bâjbâind.
— Ajută-mă să mă ridic, sunt moale ca o budincă.
Ninsoarea s-a oprit la jumătatea dimineții. Cerul era încă cenușiu ca lâna,
amenințând cu alte ninsori, însă amenințarea dinspre închisoarea
Wentworth era și mai mare, așa încât am plecat de la Eldridge Manor chiar
înainte de prânz, învăluiți în mantii groase ca să ne apere de frig. Murtagh și
Jamie erau înarmați până în dinți pe sub mantiile lor. Eu aveam doar
pumnalul, și acela bine ascuns. În ciuda protestelor mele, ne-am învoit ca eu
să spun că eram ținută ostatică împotriva voinței mele, dacă aveam să fim
prinși.
— Dar m-au văzut în închisoare, am argumentat. Sir Fletcher știe deja
cine sunt.