untitled

Am simțit dâra de umezeală pe obraz, transpirație sau lacrimi, nu puteam
spune, însă am deschis ochii să văd. Jamie se uita la mine, cu chipul lipsit de
expresie în lumina lunii, cu ochii mari, privind fără să vadă. Palmele i s-au
relaxat. Un deget a trasat delicat conturul sânului meu, de la bază până în
vârf, și înapoi, și iar de la capăt. Palma i s-a deschis să îmi cuprindă sânul,
degetele răsfirate precum o stea-de-mare, moale ca strânsoarea unui copil
care suge.
— M-mamă? a spus el.
Am simțit firele de păr de pe spate ridicându-se. Era vocea ascuțită, pură,
a unui băiețel.
— Mamă?
Aerul rece ne scălda, ducând departe fumul toxic într-un vârtej de fulgi de
nea. Am întins brațul și l-am mângâiat cu palma pe obrazul rece.
— Jamie, iubirea mea, am spus, șoptind cu gâtul rănit. Hai, odihnește-ți
capul, puiule.
Masca a tremurat apoi și s-a schimonosit, și i-am strâns în brațe cu putere
trupul mare, amândoi scuturându-ne de forța suspinelor lui.
•
Spre marele nostru noroc, imperturbabilul frate William a fost cel care
ne-a găsit a doua zi dimineață. M-am trezit amețită la sunetul ușii
deschizându-se, și pe urmă m-am trezit de-a binelea când l-am auzit
dregându-și emfatic glasul înainte de a spune:
— Bună dimineața! cu accentul său moale de Yorkshire.
Greutatea de pe pieptul meu era Jamie. Părul i se uscase în șuvițe aspre
de bronz care zăceau împrăștiate pe sânii mei precum petalele unei
crizanteme chinezești. Obrazul așezat pe sternul meu era cald și ușor lipicios
din pricina transpirației, însă brațele și spatele la atingere păreau la fel de
reci ca și coapsele mele, înghețate de aerul de iarnă care sufla asupra
noastră.
Lumina zilei care intra prin fereastra dezgolită revela proporțiile
dezastrului pe care cu o seară înainte doar le intuisem; bucăți de mobilă și
fragmente de ceramică erau împrăștiate peste tot în cameră, iar cele două
lumânări uriașe zăceau ca niște trunchiuri de copac doborâte la pământ în
mijlocul unui talmeș-balmeș de tapiserii rupte și așternuturi sfâșiate.
După modelul indentațiilor care mi se imprimau dureros în spate, am
socotit că stăteam probabil întinsă pe tapiseria grosolan executată a morții
Sfântului Sebastian, străpuns de o săgeată; dacă așa era, atunci nu era mare
pierdere pentru mănăstire.
Fratele William rămăsese nemișcat în cadrul ușii, cu o carafă și un lighean
în mână.
693