untitled

— Așadar, a continuat el, trăgând adânc aer în piept. Am urcat să îl văd pe
căpitanul Randall. A trimis soldații afară, astfel încât am rămas singuri și mia
oferit un scaun. A spus că tatăl meu se oferise să îmi plătească el cauțiunea,
ca să mă elibereze, dar că fapta pentru care eram acuzat era prea gravă și nu
puteam fi eliberat fără acordul scris al ducelui de Argyll, pe ale cărui
proprietăți eram. M-am gândit că tatăl meu într-acolo se îndrepta, să
vorbească cu ducele de Argyll. Între timp, a continuat Randall, mai era
chestiunea celei de-a doua biciuri la care fusesem condamnat.
S-a oprit un minut, parcă neștiind cum să continue.
— Randall… mi s-a părut că se purta ciudat. Foarte cordial, dar era ceva
ce nu înțelegeam. Continua să mă privească, parcă așteptând să fac ceva,
deși eu nu făceam nimic. S-a scuzat pe departe, spunând că îi pare rău că
relațiile noastre erau atât de dificile în acest moment, că își dorea ca
împrejurările să fi fost diferite și așa mai departe.
Jamie a dat din cap.
— Nu înțelegeam despre ce vorbește; cu două zile în urmă, mă bătuse
încercând din răsputeri să mă termine. Când într-un final a ajuns la ceea ce
voia, a spus pe șleau.
— Păi și ce voia? am întrebat.
Jamie s-a uitat la mine, apoi în altă parte. Întunericul îi ascundea
trăsăturile, însă mi s-a părut că părea rușinat.
— Pe mine mă voia, a răspuns el fără ocolișuri.
Am tresărit atât de violent încât calul și-a întors capul și a nechezat
supărat. Jamie a ridicat din nou din umeri.
— A fost destul de deschis. Dacă aș… i-aș da trupul meu, ar renunța la cea
de a doua biciuire. Dacă nu mă învoiam… atunci îmi voi dori să nu mă fi
născut, a spus.
Simțeam că îmi vine rău.
— Deja începusem să cam regret că mă născusem, a spus el cu o sclipire
de umor. Îmi simțeam stomacul de parcă înghițisem sticlă pisată și, dacă nu
aș fi stat pe scaun, mi s-ar fi tăiat genunchii.
— Dar ce…
Vocea îmi era răgușită, așa că mi-am dres glasul și am început din nou.
— Și ce ai făcut?
A oftat.
— Păi, nu o să te mint, englezoaico. Am stat în cumpănă. Primele lovituri
erau încă atât de dureroase pe spatele meu încât abia suportam o cămașă pe
mine și simțeam că mă ia amețeala de fiecare dată când mă ridicam. Gândul
că voi trece iar prin toate – să fiu legat și lipsit de ajutor, așteptând
următoarea lovitură…, glasul i s-a pierdut și s-a cutremurat fără să vrea. Nu
353