untitled

puțin adâncă. S-a postat în fața mea, blocându-mi accesul spre povârniș, cu
brațele sprijinindu-se între pereții stâncii, cu o expresie de curiozitate
amestecată cu furie pe chipul întunecat și frumos.
— Cu cine erai? a întrebat el cu un glas poruncitor. Cine e Frank? Nu am
niciun soldat cu numele ăsta în companie. Sau este vreun bărbat care
locuiește prin apropiere? a întrebat zâmbind batjocoritor. Nu miroși a
balegă, deci nu ai fost cu vreun fermier. Și oricum, arăți nițel cam scumpă
pentru cât își pot permite țăranii din zonă.
Am strâns pumnii și mi-am ridicat bărbia. Nu aveam să tolerez insinuările
măscăriciului ăstuia.
— Nu am nici cea mai vagă idee despre ce vorbești și ți-aș fi
recunoscătoare dacă mi-ai da voie să trec odată! am spus, adoptând cel mai
autoritar ton de infirmieră de care eram capabilă.
În general, avea efectul scontat asupra soldaților și rezidenților tineri,
însă de data aceasta n-a reușit decât să-l amuze pe căpitanul Randall. Îmi
reprimam încăpățânată sentimentele de panică și dezorientare care îmi
fluturau pe sub coaste precum un stol de porumbei speriați.
A dat din cap încet, studiindu-mă încă o dată amănunțit.
— Încă nu, Chuckie. Mă întreb, a rostit el pe un ton degajat, de ce ar
umbla o curvă pe afară în combinezon, dar cu pantofi de stradă? Și chiar unii
foarte eleganți, aș spune, a adăugat el, aruncând o privire spre pantofii mei
simpli, fără toc, din piele maro.
— O ce? am exclamat.
M-a ignorat cu totul. Privirea i s-a întors spre fața mea și deodată a făcut
un pas în față, cuprinzându-mi obrajii între mâini. I-am apucat încheietura și
m-am smucit.
— Dă-mi drumul!
Degetele îi erau tari precum oțelul. Ignorându-mi eforturile de a mă
elibera, mi-a întors capul dintr-o parte în alta, în lumina palidă a soarelui de
după-amiază.
— Ai pielea unei doamne, mă jur, a murmurat el ca pentru sine.
S-a aplecat în față, adulmecând.
— Și un parfum franțuzesc în păr.
Apoi mi-a dat drumul. Am început să îmi frec obrazul indignată, vrând
parcă să șterg atingerea pe care încă o mai simțeam pe piele.
— Hainele și parfumul au fost poate cumpărate de patronul tău, a gândit
el cu voce tare, dar chiar și vorba ți-e ca a unei doamne.
— Mulțumesc foarte mult! am răspuns enervată. Acum dă-te din calea
mea. Mă așteaptă soțul meu; dacă nu mă întorc în zece minute, va veni să mă
caute.
52