untitled

— Respiră, a spus unul dintre ei.
— Ah, o observație foarte utilă, am replicat, pipăind frenetic după puls în
beznă.
În cele din urmă l-am găsit, rapid, însă destul de puternic. Așezând o
mână pe pieptul lui și o ureche la gură, am simțit o respirație regulată, fără
horcăituri. M-am îndreptat.
— Cred că e doar leșinat, am spus. Puneți-i o desagă sub picioare și, dacă
găsiți niște apă, aduceți-mi.
Am fost uimită că cererilor mele li s-a dat imediat curs. După toate
aparențele, tânărul era important pentru ei. Jamie a gemut și a deschis ochii,
găuri negre în strălucirea stelelor. În lumina palidă a nopții, chipul lui
semăna cu un craniu, pielea albă întinsă neted peste oasele scobite din jurul
orbitelor.
— Sunt bine, a spus el, încercând să se ridice. Doar o amețeală trecătoare.
Mi-am așezat o palmă pe pieptul lui și l-am împins la pământ.
— Stai liniștit, i-am poruncit.
L-am palpat repede, apoi m-am ridicat în genunchi și m-am întors spre o
siluetă amenințătoare, despre care am dedus, după mărime, că trebuie să fie
conducătorul lor, Dougal.
— Gaura de glonț a sângerat din nou și idiotul a mai fost și înjunghiat. Nu
cred că e o rană serioasă, dar a pierdut destul de mult sânge. Cămașa e
îmbibată de sânge, însă nu știu cât e al lui. Are nevoie de odihnă și de liniște;
ar trebui să ne oprim aici, cel puțin până dimineață.
Silueta a făcut un semn de împotrivire.
— Nu. Suntem departe de teritoriul în care s-ar aventura garnizoana, însă
santinelele sunt periculoase. Mai avem de parcurs cam douăzeci și cinci de
kilometri.
Capul lui lipsit de trăsături s-a lăsat pe spate, urmărind mișcarea stelelor.
— Cinci ceasuri, pe puțin, dar aș zice că mai avem cam șapte. Putem
rămâne atât timp cât să oprești sângerarea și să pansezi din nou rana. Dar
nu mai mult de atât.
M-am pus pe treabă, bombănind în barbă, în timp ce Dougal, cu glas
șoptit, a trimis-o pe una dintre celelalte umbre să stea de pază cu caii lângă
drum. Restul bărbaților s-au relaxat pentru moment, bând whisky din ploști
și discutând între ei cu voci scăzute. Murtagh, cel cu chipul de nevăstuică, m-
a ajutat, rupând fâșii de pânză, aducându-mi mai multă apă și ridicând
pacientul pentru a putea fi bandajat, lui Jamie fiindu-i interzis să se miște,
chiar dacă el susținea că se simte foarte bine.
— Ba nu te simți foarte bine și nici nu e de mirare, i-am răspuns tăios,
cuprinsă de iritare și teamă. Cât de prost poți fi să fii înjunghiat și nici măcar
70