untitled

Chiar și țiganii arătau la fel: negricioși, veseli, gălăgioși și primitori.
Auzind clinchetul hățurilor noastre, o femeie și-a ițit capul prin deschizătura
unui coviltir. Ne-a măsurat o clipă din priviri, apoi a strigat ceva și pământul
de sub copaci s-a trezit deodată la viață cu chipuri măslinii zâmbind cu gura
până la urechi.
— Dă-mi geanta să ți-o țin eu, mi-a spus Murtagh cu chipul serios,
privindu-l pe tânărul care se apropia de noi cu pas fudul, ignorând vesel
ploaia care îi uda cămașa înflorată. Și nu te întoarce cu spatele spre niciunul
din ei.
Eram cu ochii în patru, însă am fost întâmpinați cu gesturi expansive și
invitați să împărțim cu ei o cină țigănească. Mirosea delicios – un fel de
friptură înăbușită – și am acceptat bucuroasă invitația, ignorând speculațiile
îmbufnate ale lui Murtagh în privința originii animalului din care fusese
pregătită această masă copioasă.
Vorbeau puțin engleză și chiar și mai puțin galică, așadar cea mai mare
parte a conversației s-a purtat prin gesturi și un soi de limbă stricată ce se
trăgea pe departe din franceză. În căruța în care am luat masa era cald și
plăcut; femeile, bărbații și copiii mâncau cu toții fără ceremonie din
castroane, așezați pe jos oriunde găsiseră un loc, înmuind bucăți de pâine în
sucul gustos al fripturii. Era cea mai bună hrană din ultimele câteva
săptămâni și am mâncat până când am simțit că îmi pocnește burta. Abia
aveam aer să cânt, dar m-am străduit cum am putut mai bine, mormăind
prin părțile mai dificile și lăsându-l pe Murtagh să intoneze melodiile.
Spectacolul nostru a fost întâmpinat cu aplauze entuziaste și țiganii nu s-
au lăsat mai prejos și un tânăr a cântat un soi de baladă tristă acompaniat de
o vioară antică. Interpretarea lui era punctată de zăngănitul unei tamburine,
răsucită cu o oarecare solemnitate de o fetiță cam de opt ani.
Deși Murtagh fusese circumspect în cercetările pe care le făcuse prin
satele și fermele pe care le vizitasem, cu țiganii era total deschis. Spre
surpriza mea, le-a spus fără ocolișuri ce căutăm; un bărbat solid cu părul ca
de foc și ochii precum cerul verii. Țiganii s-au privit însă toată lumea a dat
din cap cu părere de rău. Nu, nu îl văzuseră. Însă… și aici conducătorul lor,
bărbatul tânăr în cămașă purpurie care ne ieșise în întâmpinare, ne-a spus
prin semne că va trimite un mesager dacă se vor întâlni pe drum cu bărbatul
pe care îl căutăm.
Am făcut o plecăciune zâmbind, iar Murtagh s-a oferit, prin semne, să le
dea bani pentru informația primită. Aceste gesturi au fost întâmpinate cu
zâmbete, dar și cu priviri furișe și speculative. Am răsuflat ușurată când
Murtagh a declarat că nu putem rămâne peste noapte, pentru că trebuie să
ne continuăm drumul, a mulțumit pentru ospitalitate. A scos câteva monede
580