untitled

— Absalom, băiatule, te-am trimis acum trei ceasuri să aduci patruzeci de
capete de vite. Ți-am spus că e important să le găsești pentru că urmează să
se pornească o blestemată de furtună de zăpadă teribilă.
Vocea frumos modulată se ridica.
— Și când am auzit sunetul vacilor mugind afară, mi-am spus: Ah, Marcus,
ia uite, Absalom s-a dus și a adus vitele, ce băiat de nădejde, acum putem
merge acasă, să ne dezmorțim cu toții la gura sobei, cu vitele la adăpost în
șură.
Un pumn uriaș s-a strâns pe haina lui Absalom. Materialul, tras între
degetele grase, a început să pârâie.
— Și pe urmă ies să te felicit pentru treaba bine făcută și încep să număr
vitele. Și câte număr eu, Absalom, flăcăul meu mititel și pricăjit?
Vocea devenise acum un urlet. Deși nu poseda o voce deosebit de groasă,
Marcus MacRannoch avea suficientă forță în plămâni cât pentru trei oameni
de statură obișnuită.
— Cincisprezece! a tunat el, ridicându-l pe nefericitul Absalom în vârful
degetelor de la picioare. El a găsit doar cincisprezece animale din patruzeci!
Și unde sunt celelalte? Unde? De capul lor în zăpadă, să crape de frig!
Murtagh se retrăsese discret în umbrele din colț în timpul acestei discuții.
Eu însă eram cu ochii pironiți asupra lui și am văzut sclipirea amuzată ce s-a
aprins deodată în privirea lui la auzul acestor cuvinte. Atunci am înțeles ce
începuse a-mi spune și știam unde se afla Rupert în acel moment. Sau, dacă
nu știam cu precizie unde era, cel puțin știam ce făcea. Și am început să sper.
•
Se lăsase întunericul. Luminile închisorii străluceau slab prin zăpadă
precum cele ale unui vas scufundat. Așteptând sub copaci cu doi dintre
companionii mei am trecut în revistă în minte pentru a mia oară toate
lucrurile care puteau eșua.
Își va respecta MacRannoch partea lui de învoială? Va fi nevoit, dacă își
voia înapoi prețioasele vite scoțiene pursânge. Îl va crede Sir Fletcher pe
MacRannoch și va ordona percheziționarea imediată a carcerelor de la
subsol? Probabil – baronetul nu era un om pe care să încerci să îl păcălești.
Văzusem vitele dispărând, câte o siluetă pletoasă pe rând, în fundul râpei
care ducea spre ușa ascunsă din spate, mânate expert de Rupert și de
oamenii săi. Dar vor fi ei capabili să forțeze vitele să intre pe acea ușă, una
câte una, sau nu? Și dacă da, ce vor face când vor fi înăuntru vitele pe
jumătate sălbatice, prinse deodată într-un coridor de piatră luminat orbitor
de niște torțe? Păi, poate ar merge. Coridorul în sine nu era foarte diferit de
podeaua din piatră a unui șopron, inclusiv torțele și mirosul oamenilor. Dacă
ajungeau atât de departe, planul putea funcționa. Randall probabil nu ar
630