untitled

577
• PARTEA A ȘASEA •
CĂUTAREA
34. POVESTEA LUI DOUGAL
Oricare ar fi fost dezavantajele civilizației, reflectam posomorâtă,
avantajele erau imposibil de negat. Telefoanele, de exemplu. Sau, ziarele,
care erau populare în centrele metropolitane precum Edinburgh sau chiar
Perth, dar complet necunoscute în sălbăticiile Highlands.
Fără asemenea metode de comunicare în masă, veștile se răspândeau de
la o persoană la cealaltă cu viteza omului. Oamenii în general aflau ce aveau
nevoie să afle, însă cu o întârziere de câteva săptămâni. În consecință,
confruntată cu problema găsirii locului în care se afla Jamie, nu aveam
niciun ajutor, cu excepția probabilității ca vreo persoană să îl întâlnească și
să trimită vorbă înapoi la Lallybroch. Iar acest proces putea dura săptămâni
întregi. Și iarna se apropia cu pași repezi, făcând călătoria până la Beauly
imposibilă. Stăteam hrănind focul cu lemne, trecând în revistă soluțiile pe
care le aveam la dispoziție.
Încotro ar fi apucat-o Jamie din locul în care scăpase din mâinile Gărzii?
Nu avea cum să se întoarcă la Lallybroch, asta în mod cert și aproape la fel
de sigur nu se îndreptase spre nord, în ținuturile clanului MacKenzie. Înspre
sud spre ținuturile de la hotar, unde l-ar putea întâlni din nou pe Hugh
Munro și alți oameni ai pădurilor, tovarășii lui de odinioară? Nu, cel mai
probabil se îndreptase spre nord-est, spre Beauly. Dar dacă eu puteam ghici
ușor această destinație, la fel puteau și membrii Gărzii.
Murtagh s-a întors de la strânsul lemnelor, aruncând un braț de vreascuri
la pământ. S-a așezat cu picioarele încrucișate pe un fald al tartanului,
înfășurându-se cu restul pentru a se apăra de frig. A aruncat o privire spre
cer, unde luna strălucea în dosul norilor care alergau.
— Nu va ninge, a spus el, încruntându-se. Mai avem încă o săptămână,
poate două. Am putea ajunge la Beauly până atunci.
Aha, iată și confirmarea deducțiilor mele logice.
— Crezi că va fi acolo?