untitled

— Ce-a făcut fata?
Voinica doamnă mi-a replicat fără să își miște buzele sau să își ia ochii de
la scenă:
— Tatăl ei o acuză de purtare deșănțată; că a trăit în păcat cu flăcăi
împotriva poruncii lui, a murmurat doamna FitzGibbons, lăsându-și trupul
greoi pe spate pe scaun. Tatăl ei vrea ca MacKenzie să o pedepsească pentru
neascultare.
— S-o pedepsească? Cum? am șoptit printre dinți, cât de încet am putut.
— Șșș.
În centru, atenția s-a îndreptat acum spre Colum, care îi măsura cu
privirea pe fată și pe tatăl ei. Plimbându-și ochii de la unul la celălalt, a
început să vorbească. Încruntându-se, a bătut cu pumnii în brațul jilțului său
și un fior a trecut prin mulțime.
— S-a decis, mi-a șoptit doamna FitzGibbons, deși nu era nevoie.
Decizia lui era la fel de clară; uriașul s-a mișcat, pentru întâia oară,
desfăcându-și cureaua de la brâu cu gesturi degajate. Cele două gărzi au luat
fata înspăimântată de brațe și au îndreptat-o astfel încât spatele îi era întors
spre Colum și tatăl ei. A început să plângă, însă nu a cerut să fie absolvită de
pedeapsă. Mulțimea privea cu acel soi de fascinație intensă care cuprinde
martorii unor execuții publice sau ai unor accidente. Atunci din spatele
mulțimii s-a auzit un glas ce vorbea în galică și care a acoperit murmurul și
agitația.
Capetele s-au întors pentru a-l repera pe vorbitor. Doamna FitzGibbons
și-a întins gâtul, ba chiar s-a ridicat pe vârfuri pentru a vedea mai bine. Nu
înțelesesem nimic din ce rostise, însă mi s-a părut că recunosc vocea, adâncă
și totuși blândă, cu un fel ascuțit de a tăia ultimele consoane.
Mulțimea s-a dat la o parte și Jamie MacTavish a pășit în spațiul gol. Și-a
înclinat respectuos capul spre MacKenzie, apoi a mai rostit câteva cuvinte.
Vorbele sale au stârnit o oarecare rumoare. Colum, Dougal, secretarul
mărunt și tatăl fetei păreau cu toții să intre în acțiune.
— Ce se întâmplă? am întrebat-o în șoaptă pe doamna Fitz.
Pacientul meu arăta mult mai bine decât ultima dată când îl văzusem, deși
mai era încă nițel palid, sau așa mi s-a părut. Găsise pe undeva o cămașă
curată; mâneca dreaptă, goală, fusese împăturită și prinsă de kilt.
Doamna Fitz urmărea totul cu mare interes.
— Flăcăul se oferă să primească el pedeapsa fetei, a răspuns ea absentă,
încercând să privească printre cei care stăteau în fața noastră.
— Ce? Dar e rănit! Doar n-o să-l lase să facă așa ceva!
Vorbeam cât de încet puteam sub murmurul general. Doamna Fitz a dat
din cap.
98