untitled

— Ah, i-auzi! a spus ea, încă zâmbind. Dar știai că acestea…, a spus ea
aplecându-se și culegând o mână de flori micuțe violet cu frunzele în formă
de inimă… pornesc sângerarea?
— Nu, am răspuns, surprinsă. De ce ar vrea cineva să sângereze?
Ea m-a privit cu o expresie de calm exasperat.
— Ca să scapi de un copil pe care nu ți-l dorești. Îți dă drumul la
sângerare, dar numai dacă le folosești devreme. Dacă e prea târziu, te pot
ucide și pe tine, și pe copil.
— Pari să te pricepi la asta, am remarcat, încă iritată că părusem stupidă.
— Puțin. Fetele din sat mai vin la mine din când în când pentru astfel de
leacuri și câteodată și femei măritate. Spun despre mine că sunt vrăjitoare, a
zis lărgindu-și ochii strălucitori, prefăcându-se uimită, apoi a zâmbit. Dar
soțul meu e procuratorul fiscal al comitatului, așadar nu o spun cu voce tare.
Acum, flăcăul pe care l-ai adus cu dumneata, a continuat ea dând din cap,
pentru el s-au băut câteva filtre de dragoste. E al dumitale?
— Al meu? Cine? Adică, ă-ă… Jamie? am întrebat, luată prin surprindere.
Tânăra femeie mă privea amuzată. S-a așezat pe o buturugă, învârtind
absentă o șuviță de păr blond în jurul arătătorului.
— Ah, da. Sunt câteva care s-ar așeza la casa lor pentru un bărbat cu ochii
și părul lui, indiferent de prețul care s-a pus pe capul lui sau dacă are sau nu
bani. Tații lor sunt de altă părere, desigur. Acum, eu, a continuat ea privind
în depărtare, eu sunt genul practic. M-am măritat cu un bărbat cu o casă
frumoasă, cu ceva bani puși deoparte și cu o poziție bună. Cât despre păr, nu
are deloc, iar despre ochi, nu i-am observat niciodată, dar nu mă bate prea
mult la cap.
Mi-a arătat coșul ei: înăuntru se aflau patru rădăcini bulboase.
— Rădăcină de nalbă, mi-a explicat ea. Soțul meu are din când în când
probleme cu stomacul. Trage niște vânturi ca un taur.
M-am gândit că era bine să opresc conversația noastră înainte ca
subiectul să scape de sub control.
— Dar nu m-am prezentat, am spus întinzând o mână pentru a o ajuta să
se ridice de pe buturugă. Numele meu este Claire. Claire Beauchamp.
Mâna care a strâns-o pe a mea era delicată, cu degete albe, lungi și subțiri,
deși am băgat de seamă că vârfurile erau pătate, probabil de la seva
ierburilor și fructelor care se aflau în coș alături de rădăcinile de nalbă.
— Știu cine ești, a răspuns ea. Satul vuiește de zvonuri de când ai ajuns la
castel. Numele meu este Geilie, Geillis Duncan.
A aruncat o privire în coșul meu.
— Dacă vrei să culegi balgan-buachrach, pot să îți arăt unde cresc cele
mai bune.
141