untitled

ăzboinic, clădit – și călit – prin contactul cu adversitatea fizică pură. Frank
era cu puțin mai înalt decât mine, care aveam un metru șaizeci și cinci. Față
în față cu Jamie, nasul meu se potrivea confortabil în scobitura puțin adâncă
din mijlocul pieptului său, iar obrazul lui se putea odihni ușor pe capul meu.
Și nu doar fizicul îi deosebea pe cei doi bărbați. Între ei era o diferență de
vârstă de aproape cincisprezece ani, unul din motivele diferenței dintre
reticența elaborată a lui Frank și franchețea deschisă a lui Jamie. Ca amant,
Frank era senzual, sofisticat, atent și experimentat. Lipsit de experiență sau
de pretenția de experiență, Jamie mi se dăruia cu totul, fără rezerve. Iar
profunzimea răspunsului meu îmi stârnea o mare neliniște.
Jamie îmi urmărea înțelegător zbuciumul sufletesc.
— Păi, în cazul acesta, se pare că nu am decât două soluții la îndemână, a
spus el. Ori te las să fierbi în propriul suc, ori…
S-a lăsat în jos spre mine și și-a potrivit cu blândețe buzele peste ale mele.
Mă sărutasem cu mulți bărbați înainte, mai ales în perioada războiului, când
flirturile și poveștile de amor erau soluția cea mai frumoasă pentru a uita de
moarte și de nesiguranța zilei de mâine. Cu Jamie însă, ceva era diferit.
Blândețea lui extremă nu era deloc șovăielnică, ci mai degrabă o promisiune
a unei forțe pe care el o cunoștea și pe care o ținea în frâu; o provocare și o
încercare cu atât mai tentantă prin lipsa de pretenții. Nu spunea decât că era
al meu. Și dacă mă vei avea, atunci…
Voiam să îl am și buzele mi s-au deschis sub ale lui, acceptând fără
rezerve atât promisiunea, cât și provocarea. După un lung moment, și-a
ridicat capul și mi-a zâmbit.
— Sau pot încerca să-ți distrag gândurile, a încheiat el.
Mi-a lipit capul de umărul lui, mângâindu-mi părul și netezindu-mi
șuvițele rebele în spatele urechilor.
— Nu știu dacă te va ajuta, a spus el, cu voce șoptită, dar îți spun doar că
pentru mine este un dar și o minune să știu că îți pot produce plăcere, că
trupul tău simte plăcere la contactul cu trupul meu. Nu mi-am imaginat că e
posibil înainte.
Am tras adânc aer în piept înainte de a-i răspunde.
— Da, am spus. Mă ajută. Cred.
Între noi s-a lăsat din nou tăcerea pentru o vreme care a părut
îndelungată. În cele din urmă, Jamie s-a retras și a privit în jos spre mine,
zâmbind.
— Ți-am spus că nu am nici bani, nici proprietăți, englezoaico?
Am încuviințat din cap, întrebându-mă încotro bătea.
262