03.01.2019 Views

untitled

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Am îngenuncheat în fața altarului din lemn, Murtagh și Dougal ocupânduși

locurile de martori, și ceremonia a început.

Ritualul căsătoriei catolice nu se schimbase prea mult în decursul

ultimelor secole, iar cuvintele care mă legau de tânărul străin cu părul roșcat

de lângă mine erau aproape identice cu cele pe care le auzisem în timpul

nunții mele cu Frank. Mă simțeam ca o cochilie goală și rece.

Cuvintele bâlbâite ale tânărului preot răsunau undeva în coșul gol al

pieptului meu.

M-am ridicat automat când a venit timpul pentru rostirea jurămintelor,

urmărind cu un soi de fascinație amorțită cum degetele mele înghețate au

dispărut în palmele mari ale soțului meu. Degetele lui erau la fel de reci ca

ale mele, și pentru prima oară mi-a trecut prin minte că, în ciuda calmului

său aparent, putea fi la fel de speriat ca și mine.

Până acum evitasem să mă uit spre el, însă acum, ridicându-mi privirea, l-

am văzut pe Jamie uitându-se în jos spre mine. Chipul îi era alb și lipsit de

orice expresie; arăta la fel ca atunci când îi pansasem rana de la umăr. Am

încercat să-i zâmbesc, însă colțurile buzelor mele au tremurat nesigure.

Apăsarea degetelor sale a crescut. Aveam impresia că ne ținem unul pe

celălalt; dacă unul din noi avea să slăbească strânsoarea sau să își mute

privirea, aveam să cădem amândoi. Indiferent în ce ne băgăm, măcar eram

amândoi.

— Te iau pe tine, Claire, să îmi fii soție…

Vocea nu îi tremura, mâna însă da. Strânsoarea mi s-a întețit. Degetele

noastre țepene s-au încleștat împreună ca fălcile unei menghine.

— … să te iubesc, să te respect și să te protejez… la bine și rău…

Cuvintele veneau de la mare depărtare. Sângele mi se scurgea din cap.

Corsajul din oase de balenă mă strângea infernal și, deși îmi era frig, șiroaie

de transpirație îmi curgeau de-a lungul coastelor pe sub satin. Mă rugam să

nu leșin.

Un vitraliu mic, cocoțat sus pe zidul dintr-o parte a altarului, îl înfățișa pe

Ioan Botezătorul înveșmântat în blană de urs. Umbre verzi și albastre

pluteau peste mâneca rochiei mele, amintindu-mi de sala comună de la han

și îmi doream cu ardoare ceva de băut.

Îmi venise rândul. M-am bâlbâit de câteva ori, ceea ce m-a înfuriat.

— T-te iau pe tine, James…

Mi-am încordat spatele. Jamie se achitase destul de onorabil de partea lui;

puteam și eu să încerc să mă descurc la fel de bine.

— … să te prețuiesc și să îți fiu alături, de astăzi înainte…

Vocea îmi devenise acum mai puternică.

— Până când moartea ne va despărți.

227

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!