untitled

O parte din aceste șoapte se datorau înfățișării sale chipeșe, însă multe
erau speculații privind prezența lui la acest jurământ. Am remarcat că
Laoghaire, în special, strălucea precum o lumânare în timp ce îl privea și miam
amintit de cuvintele lui Alec de la padoc.
Știi că tatăl ei nu-i va da voie să se mărite cu cineva din afara clanului. Dar
el e nepotul lui Colum, nu-i așa? Băiatul ar putea fi o partidă chiar bună, din
punctul ăsta de vedere. Dacă uiți că e fugar, desigur.
Muzica cimpoaielor s-a ridicat până la un țipăt agonizant, apoi a încetat
deodată. În tăcerea de mormânt din sală, Colum MacKenzie a trecut pe sub
arcadă și a străbătut cu pas apăsat încăperea până la mica platformă ce
fusese ridicată în capătul încăperii. Dacă de obicei nu făcea niciun efort
pentru a-și ascunde infirmitatea, acum nici nu încerca să iasă în evidență cu
ea. Era splendid îmbrăcat într-o haină azurie cu broderie bogată din fir de
aur, încheiată cu nasturi din argint și cu manșete din mătase trandafirie care
ajungeau aproape până la cot. Un kilt din tartan țesut din cea mai fină lână îi
înfășură mijlocul până sub genunchi, acoperindu-i aproape în întregime
picioarele ce aveau ciorapi în carouri. Bereta îi era albastră, însă fibula din
argint strângea un mănunchi de pene, în loc de ramurile de ilice. Întreaga
sală și-a ținut respirația când a ocupat mijlocul scenei. Orice se putea spune
despre el, dar nimeni nu putea nega faptul că lui Colum MacKenzie îi plăcea
să fie în centrul atenției.
S-a întors spre bărbații clanului adunați în sală, a ridicat brațele și i-a
salutat cu un strigăt puternic.
— Tulach Ard!
— Tulach Ard! au tunat bărbații drept răspuns.
Femeia de lângă mine s-a înfiorat.
A urmat apoi un scurt discurs, ținut în galică, întrerupt din când în când
de ropote de aplauze. Apoi a început ceremonia propriu-zisă a depunerii
jurământului. Dougal MacKenzie a fost primul care s-a îndreptat spre
platforma pe care stătea Colum. Tribuna scundă îi dădea șefului clanului
suficientă înălțime încât cei doi frați să se privească în ochi. Dougal era bogat
înveșmântat, însă în catifea simplă castanie, fără broderie din aur, pentru a
nu distrage atenția de la măreția lui Colum.
Dougal și-a tras pumnalul cu un gest elaborat și s-a lăsat într-un
genunchi, ținând arma de tăiș. Vocea îi era mai puțin puternică decât a lui
Colum, dar suficient de puternică încât fiecare cuvânt să răsune până în cel
mai îndepărtat ungher al sălii.
— Jur pe crucea domnului Iisus Hristos și pe oțelul sfânt pe care îl țin în
mână să îți fiu loial și să slujesc cu credință numele clanului MacKenzie. Dacă
162