untitled

— Mo duinne, a șoptit el blând. Dar acum ar trebui să spun mo
airgeadach. Ești femeia mea cu părul argintiu. Părul tău e poleit cu argint și
pielea îți e precum catifeaua albă. Calman geal. Porumbița albă.
Mi-am apăsat coapsele în el, invitându-l, și m-am cuibărit lângă trupul lui
cu un oftat când tăria lui m-a umplut. M-a ținut la pieptul lui și s-a ondulat
împreună cu mine, tandru, adânc. Am rămas fără aer și strânsoarea lui a
slăbit.
— Îmi pare rău, a murmurat. Nu am vrut să te rănesc. Dar vreau să fiu în
tine, să rămân adânc în tine. Nu vreau să părăsesc senzația pe care o am
când sunt adânc în tine cu sămânța mea. Vreau să te țin așa și să stau cu tine
până în zori și să te las dormind și să plec, simțind încă în palme trupul tău
cald.
M-am apăsat cu putere în el.
— Nu mă rănești.
•
După plecarea lui Jamie, am bântuit fără chef prin castel. Am consultat
bolnavii în cabinet, m-am ocupat cât mai mult de grădini și am încercat să
îmi distrag gândurile răsfoind cărțile din biblioteca lui Colum, însă aveam
prea mult timp la dispoziție.
Trecuseră aproape două săptămâni de când eram singură când am
întâlnit-o pe Laoghaire în coridorul de lângă bucătării. O urmărisem pe
ascuns din când în când, din ziua în care o văzusem în holul din fața biroului
lui Colum. Părea să înflorească într-un fel, însă avea un aer tensionat care se
observa ușor. Părea mofturoasă și cu gândurile aiurea – și nici nu era de
mirare, biata fată, mi-am spus, înțelegătoare.
Astăzi, însă, părea cumva animată de ceva.
— Doamnă Fraser! Am un mesaj pentru dumneata.
Văduva Duncan, mi-a spus ea, trimisese vorbă că e bolnavă și mă ruga să
vin să o îngrijesc. Am ezitat, amintindu-mi de cererea lui Jamie, însă cele
două motive, compasiunea și plictiseala, au fost suficiente pentru a mă
trimite pe drumul spre sat după o oră, cu lădița cu medicamente legată în
spatele meu de șaua calului. Când am ajuns, locuința familiei Duncan avea
un aer de abandon părăginit, un aer de dezordine care respira prin toți
pereții casei. Nimeni nu a răspuns bătăii mele în ușă și când am împins ușa,
am găsit holul de la intrare și salonul plin cu pahare murdare și cărți
împrăștiate, covoarele în dezordine și praful de un deget pe mobilă. La
strigătele mele nu a apărut nicio servitoare, iar în bucătărie domnea aceeași
tăcere și dezordine ca și în restul casei.
Am urcat scările, din ce în ce mai îngrijorată. Dormitorul din față era de
asemenea pustiu, însă am auzit un târșâit slab dinspre cămara de la etaj.
441