untitled

— Ești o brută și un prost! am icnit, încercând să scap din strânsoarea ca
o menghină în jurul umerilor. Crezi că am plecat de nebună și am fost
capturată din proprie voință?
— Cred că ai făcut-o intenționat, ca să te răzbuni pe mine pentru ce s-a
întâmplat în poiană!
Am rămas cu gura căscată.
— În poiană? Cu dezertorii englezi?
— Da! Crezi că ar fi trebuit să te protejez atunci și ai dreptate. Dar nu am
putut; trebuia să o faci singură, și acum încerci să te răzbuni și te pui cu
bună știință, tu, soția mea, în mâinile omului care m-a mutilat!
— Soția ta! Soția ta! Nu îți pasă de mine nici cât negru sub unghie! Sunt
doar proprietatea ta; contez pentru tine pentru că tu crezi că îți aparțin și nu
suporți gândul ca cineva să ia ceva ce îți aparține!
— Dar îmi aparții! a urlat el, înfigându-și degetele ca niște clești în umerii
mei. Și tu ești soția mea, fie că îți convine sau nu!
— Nu-mi convine! Nu-mi convine deloc! Dar nici asta nu contează, nu-i
așa? Atât timp cât sunt acolo să îți încălzesc așternutul, nu îți pasă ce
gândesc eu sau ce simt! Pentru tine, asta e soția – ceva în care să-ți bagi
mădularul când îți vine ție pofta!
La aceasta, chipul i s-a făcut alb ca hârtia și a început să mă scuture
zdravăn. Capul mi se scutura violent și dinții îmi clănțăneau, făcându-mă să
îmi mușc limba dureros.
— Lasă-mă în pace! am strigat. Dă-mi drumul… – am folosit intenționat
cuvintele lui Harry dezertorul, încercând să îl rănesc – porc în călduri!
De data aceasta, m-a eliberat, dându-se un pas în spate, cu ochii
scăpărând.
— Cățea cu gură spurcată! Să nu-mi vorbești mie așa!
— Îți vorbesc cum vreau! Și nu îmi poți spune tu mie ce să fac!
— Se pare că nu pot! Faci ce vrei tu, indiferent cine are de suferit din
cauza ta, nu-i așa? Măgăriță egoistă…
— Blestemata ta de mândrie e rănită! am strigat. Eu am reușit ca amândoi
să ne salvăm din poiana cu dezertori și nu suporți gândul ăsta, nu-i așa? Tu
stăteai ca prostul! Dacă eu nu aș fi avut pumnalul, am fi amândoi morți
acum!
Până nu rostisem cuvintele, nu realizasem cât de furioasă fusesem pe el
că nu reușise să mă apere de dezertorii englezi. Într-o dispoziție mai
rațională, gândul acesta nu mi s-ar fi strecurat niciodată în minte. Nu era
vina lui, aș fi spus. Fusese doar norocul meu că avusesem pumnalul, aș fi
spus. Dar acum îmi dădeam seama că, drept sau nu, rațional sau nu, cumva
330