untitled

să își arate cicatricile. Și alți câțiva bănuți curgeau în tolba ascunsă, bani
adunați pentru a fi trimiși în Franța, la curtea pretendentului.
Încercam să urmăresc scenele pe măsură ce ele aveau loc, ieșind înainte
de punctul culminant, crucificările publice nefiind vreodată pe gustul meu.
Deși reacția inițială la vederea spatelui lui Jamie fusese una de milă
îngrozită, urmată de izbucniri de invective la adresa armatei engleze și a
regelui George, adesea se făcea simțită o undă de dispreț pe care chiar și eu
îl percepeam. O dată am auzit un bărbat șoptindu-i în engleză unui prieten:
— Ce priveliște îngrozitoare, nu-i așa? Iisuse, mai degrabă aș muri în
propriul meu sânge înainte să-i dau voie unui saxon spălăcit să mă
folosească în felul ăsta.
Jamie, care fusese inițial furios și amărât, devenea tot mai chinuit cu
fiecare zi ce trecea. Își trăgea cămașa peste umeri cât de repede putea,
evitând întrebările și mila celor adunați și găsea o scuză pentru a părăsi
adunarea, evitând pe toată lumea până când încălecam din nou a doua zi
dimineață.
Punctul critic a fost atins câteva zile mai târziu, într-un sătuc numit
Tunnaig. De data aceasta, Dougal, cu o mână pe umărul dezgolit al lui Jamie,
încă mai îndemna mulțimea să dea bani când unul dintre privitori, un tânăr
mitocan cu niște plete castanii murdare, a făcut o remarcă la adresa lui
Jamie. Nu am înțeles ce a spus, dar efectul a fost instantaneu. Jamie a țâșnit
din strânsoarea lui Dougal, aplicându-i o lovitură strașnică băiatului în
stomac, doborându-l la pământ.
Învățam încet să leg câteva cuvinte în galică, deși nu puteau spune că
înțelegeam limba. Cu toate acestea, observasem că înțelegeam adesea ce se
spunea plecând de la atitudinea vorbitorului, fie că prindeam sensul
cuvintelor sau nu. „Ridică-te și mai spune o dată”, arată la fel când e rostit în
curtea unei școli, într-o cârciumă sau într-o alee de oriunde în lume. La fel și
„Ai dreptate, prietene” și „Pe el, băieți!”
Jamie a dispărut sub o avalanșă de haine de lucru soioase în timp ce masa
de taxe a avocatului s-a răsturnat cu o bubuitură sub greutatea mocofanului
cu plete și a doi dintre tovarășii săi. Privitorii nevinovați s-au lipit de pereții
tavernei și s-au pregătit să savureze spectacolul. Eu m-am strecurat mai
aproape de Ned și de Murtagh, urmărind neliniștită masa de trupuri care se
luptau. Din când în când mai apărea câte o străfulgerare de păr roșcovan din
marea de picioare și brațe contorsionate.
— Nu ar trebui să-i sari în ajutor? i-am murmurat lui Murtagh din colțul
buzelor.
El m-a privit, surprins de idee.
— Nu, de ce?
190