untitled

Am ocolit coliba și am urcat puțin pe dealul din spate, atentă la siluetele
adormite din iarbă. Am găsit un loc ferit, plăcut, între doi bolovani uriași
care formau un culcuș confortabil din iarba înaltă și deasă și pătura pe care
o adusesem cu mine. Întinzându-mă, am privit luna plină în lunga sa
călătorie pe cer.
La fel cum privisem luna răsărind de la fereastra castelului Leoch în
prima noapte petrecută ca musafir fără voie al lui Colum. Așadar se scursese
o lună de la trecerea mea catastrofală prin cercul de megaliți. Cel puțin acum
credeam că știu de ce pietrele fuseseră poziționate acolo.
Lipsite probabil de importanță prin ele însele, pietrele acelea erau
simboluri. La fel ca indicatoarele de pe marginea drumului care te
avertizează că în apropierea unei stânci cad pietre, coloanele de piatră
marcau un punct primejdios. Un loc unde… ce? Unde crusta timpului era
subțire? Unde un soi de portal stătea deschis? Nu că cei care ar fi făcut
cercurile ar fi știut ce făceau. Pentru ei, locul acela trebuie să fi fost simbolul
unui teribil mister și al unei îngrozitoare puteri magice; un loc unde oamenii
dispăreau fără veste. Sau apăreau, poate, din senin.
Era o idee. Ce s-ar întâmpla, m-am întrebat, dacă cineva ar fi acolo, pe
dealul de la Craigh na Dun în momentul în care îmi făceam apariția
inopinată? Socoteam că ar putea depinde de momentul în care intram. Aici,
dacă vreun arendaș m-ar fi întâlnit în asemenea împrejurări, m-ar fi luat fără
îndoială drept o zână sau o vrăjitoare. Mai probabil o zână, născându-se
chiar pe acel deal, împreună cu legenda lui.
Și poate chiar de la o astfel de întâmplare i se trăgea legenda, mi-a trecut
prin gând. Dacă oamenii dispăruseră pe negândite de-a lungul anilor sau la
fel de neașteptat apăruseră din neant într-un anume loc, ar fi putut pe bună
dreptate căpăta reputația de loc vrăjit.
Mi-am scos un picior de sub pătură și m-am jucat cu degetele mele lungi
în strălucirea lunii. Foarte nedemn de o zână, am hotărât critic. La aproape
un metru șaptezeci, eram o femeie destul de înaltă pentru acele vremuri; la
fel de înaltă ca mulți bărbați. Așadar, nu prea putem trece drept zână din
neamul spiridușilor și cel mai probabil aș fi fost luată drept o vrăjitoare sau
vreun soi de spirit malefic. Din puținele lucruri pe care le știam despre
metodele curente de a tranșa astfel de întâmplări inexplicabile, eram chiar
fericită că, de fapt, nimeni nu mă văzuse făcându-mi apariția.
Mă întrebam gânditoare ce s-ar întâmpla dacă funcționa și în sens invers.
Dacă cineva din aceste vremuri ar dispărea și ar apărea în lumea mea? Ceea
ce, la urma urmelor, era exact ceea ce intenționam eu să fac, dacă exista vreo
posibilitate de a-mi duce la îndeplinire planul. Cum ar reacționa un scoțian
184