untitled

Cu o uitătură sălbatică peste umăr spre căpitanul Randall, Dougal s-a
apropiat repede de locul în care stăteam, a aruncat o monedă mică pe masă
și m-a ridicat în picioare fără o vorbă. M-a îmbrâncit pe ușă afară, dar am
avut răgazul de a vedea cu coada ochiului lăcomia anticipativă de pe chipul
ofițerului în veston roșu.
Încălecasem și plecasem înainte să apuc să îmi strâng fustele
voluminoase în jurul picioarelor și materialul se înfoia pe lângă mine ca o
parașută dezumflată. Dougal nu scotea o vorbă, însă caii păreau să îi simtă
starea de neliniște; galopam când am ajuns la drumul principal.
În apropierea unei răscruci marcate cu o cruce pictă, Dougal a oprit
deodată caii. Descălecând, a legat frâiele animalelor de un arbust. M-a ajutat
să descalec, apoi a dispărut pe neașteptate în tufișuri, făcându-mi semn să îl
urmez.
Am urmat legănatul kiltului său urcând pe coama unui deal, ferindu-mă
din calea crengilor care reveneau la locul lor, deasupra capului meu, după ce
el le împingea într-o parte pentru a trece. Dealul era îmbrăcat într-o pădure
de stejari și pini pitici. Auzeam pițigoii în crângul din stânga și un stol de
gaițe strigându-se una pe cealaltă în timp ce se hrăneau, undeva în față.
Iarba avea verdele proaspăt al verii timpurii, smocuri încăpățânate țâșnind
din stânci și acoperind pământul de sub stejari. Nimic nu creștea,
bineînțeles, sub pini; covorul gros de câțiva centimetri al acelor oferea însă
adăpost micilor creaturi care se târau, ascunzându-se acolo de razele
soarelui și de animalele de pradă.
Parfumurile puternice îmi ardeau gâtul. Mai urcasem pe asemenea
dealuri și mirosisem aceleași parfumuri primăvăratice. Dar atunci, mirosul
de rășină și de iarbă fusese diluat de cel de fum de benzină de pe strada de
dedesubt, iar vocile turiștilor de o zi înlocuiseră strigătul gaițelor. Ultima
dată când urcasem pe o asemenea potecă, pământul era acoperit de
ambalaje de sandviciuri și de chiștoace și nu de flori de nalbă și violete.
Ambalajele de sandviciuri păreau un preț destul de rezonabil, probabil,
pentru binecuvântări ale civilizației precum antibioticele și telefoanele, însă
pentru moment, preferam violetele. Aveam atât de multă nevoie de puțină
liniște, iar aici o simțeam.
Dougal s-a întors deodată într-o parte chiar sub creasta dealului și s-a
făcut nevăzut într-un tufiș gros de salcâm galben. Împingând într-o parte
crengile cu o oarecare greutate, l-am găsit așezat pe o piatră turtită la
marginea unui iaz mic. Un bloc de piatră ros de vremuri se ridica strâmb în
spatele lui, cu o figură decolorată și vag umană gravată pe suprafața pătată.
Mi-am dat seama că trebuie să fie iazul vreunui sfânt. Aceste mici altare
închinate câte unui sfânt se întâlneau la tot pasul în Highlands și se găseau
206