03.01.2019 Views

untitled

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

descoperit spre ușurarea mea că eram mult prea concentrată ca să mă

gândesc prea mult la Jamie.

După o vreme, am pus la punct un soi de secvență de mișcări. Pășeam, mă

prindeam bine de piatră, făceam o pauză, priveam în jur, localizam

următoarea piatră. Pas, încleștare, pauză și așa mai departe. Trebuie să fi

devenit prea încrezătoare în forțele proprii, sau poate doar obosită, căci am

devenit mai puțin precaută și am ieșit din rutina pe care mi-o impusesem.

Talpa mi-a alunecat neputincioasă dedesubt, pe lângă suprafața pietrei

acoperite cu mâzgă. Mi-am aruncat mâinile în aer frenetic, încercând să mă

întorc pe piatra de pe care plecasem, însă centrul meu de greutate era prea

în față. Fuste, jupoane, pumnal și toate celelalte au căzut în apă. Și s-au

scufundat mai adânc. În vreme ce pârâiașul avea de obicei o adâncime care

abia atingea treizeci și șase de centimetri, din loc în loc erau porțiuni adânci,

unde curentul puternic de apă săpase depresiuni în rocă. Piatra pe care îmi

pierdusem eu echilibrul era la marginea unei asemenea gropi adânci și când

am plonjat în apă, m-am scufundat la rândul meu ca un bolovan.

Am fost atât de uluită de șocul apei înghețate care a năvălit în nasul și în

gura mea încât nu am țipat. Bule argintii au ieșit din corsajul rochiei mele și

au alunecat pe lângă ochii mei, în sus spre suprafața apei. Pânza s-a îmbibat

cu apă aproape instantaneu și încleștarea înghețată a apei mi-a tăiat

răsuflarea. Am început aproape imediat să mă lupt să mă ridic la suprafață,

însă greutatea straielor mele mă trăgea în jos. Am tras cu sălbăticie de

panglicile corsajului, însă nu aveam nicio șansă de a le dezlega pe toate

înainte de a mă îneca. Am făcut pe mutește câteva remarci furioase și deloc

plăcute la adresa croitorilor, a creatorilor de modă feminină și a prostiei

fustelor lungi, în vreme ce încercam cu disperare să îmi țin faldurile

acaparatoare departe de picioare.

Apa era limpede precum cristalul. Degetele mele atingeau pereții stâncii,

alunecând printre fâșiile întunecate și lunecoase ale lintiței și algelor.

Alunecoasă ca o iarbă de apă, spusese Jamie despre…

Gândul m-a smuls din starea de panică. Deodată mi-am dat seama că nu

trebuie să mă epuizez încercând să mă ridic la suprafață. Bulboana nu putea

să fie mai adâncă de doi sau trei metri; că trebuia să mă relaxez, să plutesc în

jos până la fund, să mă arcuiesc pe picioare și să mă salt spre suprafață. Cu

puțin noroc, puteam să trag o gură de aer sus, chiar dacă aveam să mă

scufund din nou, și voi continua să sar în apă până la fund până când aveam

să ajung mai aproape de mal, să mă apuc de o piatră.

Coborârea a fost agonizant de lentă. Cum eu nu mă mai zbăteam să mă

ridic la suprafață, fustele mi s-au ridicat în jur, plutindu-mi prin fața ochilor.

Le-am dat la o parte; trebuia să văd ce se întâmplă. Plămânii îmi ardeau și

316

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!