untitled

tăind de-a curmezișul mușchilor netezi. M-am gândit cu părere de rău că
trebuie să fi fost cândva un spate destul de frumos. Pielea îi era albă și
proaspătă și liniile oaselor și ale mușchilor erau încă solide și grațioase,
umerii drepți și solizi și coloana vertebrală, o adâncitură lină și dreaptă,
săpată adânc între coloanele rotunde ale mușchilor ce se înălțau de o parte
și de cealaltă a ei. Jamie avea dreptate. Privind la dezastrul sadic de pe
spatele său nu m-am putut împiedica să nu îmi imaginez ce îl cauzase. Am
încercat să nu îmi imaginez brațele musculoase ridicate, întinse și legate cu
funii ce tăiau în pielea încheieturilor, chipul încadrat de părul arămiu, strâns
lipit de stâlpul de bătaie în agonie, însă cicatricile aduceau prea viu în minte
aceste imagini. Oare urlase de durere? Am alungat îndată gândul. Auzisem
povești care scăpaseră din Germania postbelică, despre atrocități mult mai
grave decât aceasta, însă el avea dreptate, auzindu-le povestite nu era
același lucru cu a le vedea.
Fără să vreau am întins palma, de parcă aș fi putut să îl vindec doar cu o
atingere și să îi șterg urmele rănilor cu degetele. El a oftat adânc, însă nu a
făcut nicio mișcare atunci când am urmărit cu atingerea mea urma
cicatricilor adânci, una câte una, ca și cum aș fi vrut să îl fac să simtă cât de
extins era răul pe care nu îl putea vedea. La sfârșit, mi-am odihnit palmele
pe umerii lui în tăcere, căutându-mi cuvintele.
El și-a pus palma peste a mea și a strâns-o ușor, acceptând toate cuvintele
pe care nu i le puteam spune.
— Alții au fost și mai rău, domniță, a zis el încet.
Apoi mi-a dat drumul mâinii și vraja s-a rupt.
— Se pare că se vindecă bine, a spus, încercând să privească într-o parte
la rana de pe umăr. Nu mă mai doare atât de tare.
— Asta e bine, am replicat, dregându-mi glasul de un nod care părea să se
fi pus. Rana se vindecă bine; a făcut coji curate și nu a supurat. Doar să o ții
curată și să nu folosești brațul mai mult decât e nevoie în următoarele douătrei
zile.
L-am bătut pe umărul sănătos, în semn că s-a terminat consultația. Jamie
și-a pus singur cămașa, vârându-i poalele lungi în kilt.
A fost un moment straniu când a rămas în pragul ușii, căutând să spună
ceva de bun-rămas. În cele din urmă m-a invitat a doua zi la grajduri, să văd
un mânz abia născut. I-am promis că voi veni și ne-am spus noapte bună,
amândoi vorbind în același timp. Am râs și am înclinat capul unul spre
celălalt absurd, când am închis ușa. Pe urmă m-am dus la culcare și am
adormit amețită de vin, visând visuri tulburi pe care dimineață nu mi le-am
putut aminti.
•
135