03.01.2019 Views

untitled

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

117

— Uneori cred că îmi amintesc mici fragmente – o lampă deasupra

capului, cum se leagănă înainte și înapoi, un soi de gust dulce și uleios pe

buze, oameni care îmi spun ceva –, dar nu știu dacă sunt amintiri sau vise.

Știu că mi s-a dat opiu și am avut halucinații aproape întreaga perioadă.

Și-a apăsat degetele peste pleoapele închise.

— Aveam un vis care se repeta mereu și mereu. Visam că îmi creșteau în

cap rădăcini de copac, niște fuioare mari și noduroase, creșteau și se umflau,

ieșindu-mi prin ochi, împingându-se în jos pe gât și sufocându-mă. Și visul se

repeta întruna, rădăcinile se răsuceau și se încolăceau și se făceau tot mai

mari mereu. În cele din urmă ajungeau suficient de mari să facă să-mi

explodeze capul și eu mă trezeam auzind sunetul oaselor pocnind, a spus

strâmbându-se. Un zgomot lichid, pârâitor, ca împușcăturile sub apă.

Îh!

O umbră a căzut deodată peste noi și o cizmă mare s-a repezit și l-a

împuns pe Jamie în coaste.

— Ticălos leneș, a rostit nou-venitul fără patimă, te îmbuibi în timp ce caii

aleargă liberi. Când îmblânzești mânza aia, eh, băiete?

— Și dacă o să flămânzesc, tot n-o s-o îmblânzesc, Alec, a răspuns Jamie.

Între timp, ia de aici o gură; e din belșug.

A întins o bucată de brânză spre o mână deformată de artrită. Degetele,

veșnic îndoite pe jumătate, s-au închis ușor peste brânză în timp ce bărbatul

s-a lăsat jos pe iarbă.

Cu o neașteptată curtoazie, Jamie l-a prezentat pe musafir: Alec McMahon

MacKenzie, starostele grăjdarilor de la castelul Leoch.

O figură rotofeie în pantaloni până la genunchi din piele și o cămașă din

pânză grosolană, starostele grăjdarilor avea un aer de autoritate suficientă,

mi s-a părut, pentru a-l supune și pe cel mai nărăvaș dintre armăsari. „Cu al

lui Marte ochi poruncitor și plin de-amenințare 9 ”, mi-a fulgerat imediat prin

minte versul. Și chiar era un singur ochi, celălalt fiind acoperit cu un petic de

pânză neagră. Parcă pentru a compensa pierderea, sprâncenele i se

împrăștiau stufoase dintr-un punct central, întinzându-și perii lungi și

argintii precum insectele antenele care se legănau amenințător dintre

smocurile castanii din care țâșneau.

După o primă înclinare a capului în semn de salut, Alec cel Bătrân (căci

astfel îl numise Jamie, fără îndoială pentru a-l deosebi de Alec cel Mic, care

îmi fusese călăuză) m-a ignorat cu desăvârșire, îndreptându-și în schimb

atenția spre mâncare și spre cei trei cai tineri care își fluturau cozile în

poiana din apropiere. Am început să mă cam plictisesc în timpul unei lungi

9 William Shakespeare, Hamlet, actul III, scena IV, traducere Ion Vinea (n. tr.).

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!