untitled

l-am întrebat în gând, răutăcios. Cu toate acestea, m-am văzut nevoită să
admit că lui trebuia să îi fiu recunoscătoare că nu mă măritam în fusta pătată
cu porto.
Mă măritam. Oh, Doamne! Înveselită temporar de vinul de porto și de
dantela smântânie, reușisem pentru o clipă să ignor semnificația
momentului. M-am apucat strâns de balustradă când brusca conștientizare
m-a lovit ca un pumn în stomac.
Cu toate acestea, privind peste mulțime am observat că lipsea cineva
important. Mirele meu nu se vedea nicăieri. Înviorată la gândul că Jamie
reușise probabil să fugă pe fereastră și se afla acum la kilometri depărtare,
am acceptat o cupă de vin înainte de plecare din partea hangiului, apoi l-am
urmat pe Dougal afară.
Ned și Rupert au plecat să ia caii. Murtagh dispăruse pe undeva, probabil
să-i dea de urmă lui Jamie.
Dougal mă ținea de mână, aparent pentru a mă ajuta dacă mă împiedicam
în condurii de satin, în realitate pentru a descuraja orice tentativă de ultim
moment de a evada.
Era o zi „caldă” după standardele scoțiene, asta însemnând că ceața nu
era îndeajuns de deasă încât să treacă drept burniță, dar nici departe nu era.
Deodată, ușa hanului s-a dat într-o parte și soarele a năvălit înăuntru în
persoana lui Jamie. Dacă eu eram o mireasă radiantă, mirele era, după toate
standardele, splendid. Am rămas pur și simplu cu gura căscată. Un scoțian
înveșmântat în ținută de ceremonie este o priveliște impresionantă – orice
scoțian, indiferent cât de bătrân, pipernicit sau urât ar fi. Iar un bărbat în
floarea tinereții, drept ca bradul și chipeș este o imagine care îți taie
respirația. Părul bogat roșcat-auriu fusese periat într-o cascadă care sclipea
molatic peste gulerul cămășii din batist fin, băgată în centură în partea din
față, cu mâneci bufante, împodobite cu aceeași dantelă fină care se revărsa
în jaboul apretat de pe piept, decorat cu un ac în capul căruia stătea un
rubin.
Tartanul era purpuriu aprins cu negru care strălucea ca focul printre
tartanele mai liniștite în verde și alb ale clanului MacKenzie. Lâna aprinsă,
strânsă de o fibulă circulară din argint, îi cădea de pe umărul drept într-un
val elegant, prinsă de o centură de sabie bătută în ținte de argint înainte de
a-și continua căderea, ștergând pulpele line îmbrăcate în ciorapi lungi din
lână, oprindu-se imediat deasupra cizmelor din piele neagră cu o cataramă
din argint. Sabia, jungherul și geanta din piele de viezure completau ținuta.
Trecând bine de un metru optzeci, cu o constituție masivă și trăsături
puternice, nu mai era grăjdarul murdar cu care mă obișnuisem… și el știa
asta. Îndoind un genunchi curtenitor, a executat o plecăciune cu o grație
224