untitled

M-am oprit și am venit lângă ea. Ținea în mână mica legătură de plante
uscate, legate cu trei fire de sfoară: negru, alb și roșu.
— Jamie zice că e un descântec de rău.
— Are dreptate. Cum a ajuns la dumneata?
I-am povestit cum găsisem legăturica în pat.
— M-am dus și am găsit-o sub fereastră a doua zi, acolo unde o aruncase
Jamie. Am vrut să ți-o aduc și să te întreb dacă știi ceva despre ea, dar am
uitat.
A rămas gânditoare, lovindu-și dinții din față cu unghia, dând din cap.
— Nu, habar n-am. Dar ar fi o cale să afli cine ți-a lăsat-o.
— Adevărat?
— Da. Vino mâine-dimineață la mine acasă și îți voi spune atunci.
Refuzând să îmi dea mai multe detalii, s-a învârtit pe călcâie într-o
învolburare a mantiei verzi și a plecat, lăsându-mă să o urmez când voi dori.
M-a condus sus în inima poienilor de la baza dealurilor, călărind acolo
unde drumul era suficient de bun și mergând pe jos acolo unde nu exista
drum. La o oră de mers călare din sat, s-a oprit în apropierea unui pârâiaș,
mărginit de sălcii.
Am trecut vadul și am cutreierat colinele de la poalele dealurilor,
adunând plantele care creșteau la sfârșitul verii, împreună cu fructele
sălbatice care se coceau la începutul toamnei și pălăriile groase și galbene
ale ciupercilor care răsăreau din trunchiurile copacilor în vâlcelele mici și
umbrite.
Silueta lui Geilie a dispărut între ferigile de deasupra mea când m-am
oprit să tai puțină coajă de plop tremurător pe care am așezat-o în coșul
meu. Globulele de sevă uscată de pe coaja albicioasă arătau ca niște picături
de sânge înghețat, purpuriul întunecat în care sclipea lumina soarelui.
Un sunet m-a făcut să tresar din reveria mea și mi-am ridicat privirea pe
colină, în direcția din care părea să fi venit.
Sunetul s-a auzit din nou; un țipăt ascuțit, ca un scâncet. Părea să vină de
deasupra, de la crenelura stâncoasă din apropierea vârfului dealului. Mi-am
așezat coșul pe iarbă și am început să urc.
— Geilie! am strigat. Vino aici. Cineva a lăsat un copil!
Sunetul de pași urcând și blestemele bombănite au precedat-o în sus pe
deal, în vreme ce își croia drum prin tufișurile încâlcite. Chipul blond era
îmbujorat și înfuriat și avea crenguțe agățate în păr.
— Ce Dumnezeu…, a început ea, apoi s-a repezit spre mine. Pe sângele lui
Hristos! Pune-l jos!
Mi-a smucit repezită copilul din brațe și l-a pus la loc acolo unde îl
găsisem, în mica adâncitură din stâncă. Cuibul de piatră netedă avea un
423