untitled

Într-o dimineață, după micul dejun, Jamie s-a ridicat de la masă dându-ne
de veste că urma să se ducă tocmai până în capul văii, să vadă calul pe care
Martin Mack îl vindea.
Jenny s-a întors de la servantă, cu sprâncenele împreunate.
— Crezi că vei fi în siguranță, Jamie? Englezii au patrulat prin tot
comitatul în ultima lună.
Jamie a ridicat din umeri, luându-și vestonul de pe scaunul unde îl lăsase.
— Voi fi cu băgare de seamă.
— Oh, Jamie, a spus Ian intrând cu un braț de lemne de foc pentru cămin.
Voiam să te rog – te poți duce până la moară în dimineața asta? Jock a venit
ieri să spună că s-a întâmplat ceva cu roata. Am aruncat eu o privire, dar noi
doi nu am putut-o ridica. Cred că s-a prins ceva mizerie în ea, dar e mult sub
apă.
A bocănit ușor cu piciorul de lemn, zâmbind la mine.
— Eu încă pot merge, slavă Domnului, și pot să și călăresc, dar nu pot
înota. Dau din mâini, dar mă învârt în cerc ca o coropișniță.
Jamie și-a pus din nou vestonul pe scaun cu un zâmbet, auzind descrierea
cumnatului său.
— Mă duc, Ian, dacă asta înseamnă să te scutesc să-ți petreci dimineața
într-o baltă înghețată. S-a întors spre mine. Poți să mergi cu mine,
englezoaico? E o dimineață frumoasă și-ți poți lua coșulețul cu tine.
A aruncat o privire ironică spre coșul de nuiele enorm pe care îl foloseam
ca să culeg plante.
— Urc să îmi schimb cămașa. Mă întorc într-un minut.
S-a îndreptat spre scări și le-a urcat cu pas atletic, câte trei o dată. Ian și
cu mine ne-am zâmbit. Dacă avea vreun regret că el nu avea parte de astfel
de plăceri, era ascuns în bucuria de a privi exuberanța lui Jamie.
— Ce bine e că e din nou acasă, a spus el.
— Mi-aș fi dorit să putem rămâne, am replicat, cu părere de rău.
Ochii căprui s-au umplut de îngrijorare.
— Doar nu plecați acum, nu?
— Nu, nu chiar acum, am spus dând din cap. Dar vom fi nevoiți să plecăm
înainte de căderea zăpezii.
Jamie ajunsese la concluzia că cel mai indicat ar fi să mergem la Beauly,
cetatea de scaun a clanului Fraser. Poate bunicul lui, lordul Lovat, ne putea
ajuta; dacă nu, măcar ne-ar putea aranja să plecăm în Franța.
Ian a încuviințat din cap, liniștit.
— Ah, da. Dar încă mai aveți câteva săptămâni.
515