untitled

gânduri care nu erau foarte plăcute, judecând după încruntătura sumbră de
pe chip. Un picior bătea fără odihnă piatra pe care se așezase și își frământa
degetele, împreunându-le, strângându-le, apoi desfăcându-le cu o asemenea
furie, încât s-au auzit câteva pârâituri ușoare ale încheieturilor care
pocneau.
Degetele pocnind mi-au amintit de căpitanul Manson. Ofițerul care
aproviziona spitalul de campanie unde lucrasem, căpitanul Manson îndura
lipsurile, livrările întârziate și prostiile nesfârșite ale birocrației militare ca
și cum ar fi fost niște lovituri ale sorții. În mod obișnuit un bărbat blând și cu
voce plăcută, atunci când era copleșit de frustrare, se retrăgea pentru scurtă
vreme în biroul său și lovea peretele din spatele ușii cu toată forța de care
era capabil. Cei care așteptau afară în fața recepției pentru a fi primiți
urmăreau cu fascinație cum pereții șubrezi se cutremurau sub forța
loviturilor. După câteva minute, căpitanul Manson ieșea din birou, cu pumnii
însângerați, dar din nou stăpân pe sine, pentru a face față crizei curente.
Până când a fost transferat la o altă unitate, peretele din spatele ușii sale era
perforat cu zeci de găuri de mărimea și forma unui pumn. Privindu-l pe
tânărul bărbat așezat pe piatră încercând să își disloce propriile degete, miam
amintit fără să vreau de căpitan, în fața problemelor de aprovizionare
care nu își găseau rezolvarea.
— Trebuie să lovești ceva, i-am spus.
— Ha?
Și-a ridicat privirea, surprins, ca și cum ar fi uitat că mă aflam acolo.
— Trebuie să lovești ceva, l-am sfătuit. Te vei simți mai bine.
Buzele i-au tresărit ca și cum ar fi vrut să spună ceva. Fără a scoate o
vorbă, s-a ridicat de pe piatră și s-a îndreptat hotărât spre un cireș care
părea destul de robust și i-a aplicat o lovitură teribilă. Găsind aparent o
ușurare a tensiunii în acest gest, a aplicat cu sete câțiva pumni trunchiului
tremurător al copacului, stârnind o ploaie de petale rozalii care au plutit
feeric deasupra capului său.
Câteva clipe mai târziu, s-a înapoiat sugându-și încheietura care sângera.
— Mulțumesc, a spus el cu un zâmbet pieziș. Poate așa o să reușesc să
adorm în noaptea asta.
— Te-ai rănit la mână? M-am ridicat pentru a-l examina, însă a dat din
cap, ștergându-și ușor pumnul cu cealaltă palmă.
— Nu, nu e nimic.
Am rămas amândoi în picioare, învăluiți o clipă într-o tăcere stranie. Nu
voiam să îi vorbesc despre scena la care asistasem mai devreme, nici de cele
petrecute la tavernă.
Am rupt tăcerea, în cele din urmă.
187