untitled

— Parcă ți-s nițel umflate buzele, Jamie. Te-a lovit vreun cal? am întrebat,
vicleană.
— Da, a răspuns el mijindu-și ochii. Și-a întors capul când nu eram atent.
Glasul îi era domol, însă pe sub masă am simțit un picior mare așezânduse
peste al meu. Pentru moment, atingerea era ușoară, însă amenințarea era
evidentă.
— Foarte rău; mânzele astea pot fi periculoase, am rostit, inocentă.
Piciorul a apăsat și mai tare când Alec a întrebat:
— Mânze? Dar tu nu ai treabă cu mânzele, flăcăule!
Am încercat să-i împing piciorul într-o parte, folosindu-mă de celălalt
picior, dar nu am reușit. Însă am izbutit să îi trag una în gleznă, scurt. Jamie a
tresărit brusc.
— Ce-i cu tine, băiatule? a întrebat Alec.
— Mi-am mușcat limba, a bâiguit Jamie, privindu-mă încruntat peste
mâna cu care își astupase gura.
— Neisprăvit necopt și tălâmb. Dar la ce să te aștepți din partea unui
prostănac care nu-i în stare să se dea la o parte când un cal…
Alec a continuat vreme de câteva minute să își acuze ajutorul de
neîndemânare, trândăvie, prostie și inepție generală. Jamie, probabil cea mai
îndemânatică persoană pe care o întâlnisem vreodată, și-a ținut fruntea în
pământ și a mâncat impasibil în timpul diatribei, deși obrajii i se
împurpuraseră. Mi-am ținut ochii sfios în farfurie pentru tot restul mesei.
Refuzând o a doua porție de tocană, Jamie s-a ridicat de la masă pe
neașteptate, întrerupând tirada lui Alec. Bătrânul îngrijitor de cai și cu mine
am mestecat în tăcere alte câteva minute. Ștergându-și farfuria cu o ultimă
bucată de pâine, bărbatul a vârât-o în gură și s-a lăsat pe spate, măsurândumă
sardonic cu singurul său ochi albastru.
— N-ar trebui să iei băiatul peste picior, mi-a spus el ca și cum am fi
vorbit despre vreme. Dacă așa ceva ajunge la urechile lui Colum sau ale lui
taică-su, Jamie s-ar putea alege cu ceva mai mult decât un ochi vânăt.
— Cum ar fi cu o soție? am spus, privindu-l drept în ochi.
Alec a înclinat ușor din cap.
— S-ar putea. Dar fata nu-i ce-i trebuie lui.
— Nu?
Eram nițel surprinsă, după ce îi auzisem fără să vreau remarcile din
padoc.
— Nu, el are nevoie de o femeie, nu de o fată. Și Laoghaire o să rămână
fată și când o să aibă cincizeci de ani.
Buzele bătrâne și acrite s-au strâmbat într-un soi de zâmbet.
137